Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Taifas cu psihologul

O saptamina care a avut darul de a ne zapaci de tot. Nici n-am apucat bine sa ne bucuram de incalzirea vremii, de faptul ca nu se mai anunta morti in urma gerurilor infricosatoare, ca a inceput bilciul in cele mai diferite medii - social, politic, cultural. Cei care scriu nu trebuie sa caute prea mult - subiecte de scandal, adevarate bombe de presa, apar in fiecare zi. Nici nu mai stii caruia sa-i dai prioritate. Intrebarea este cum se reflecta aceste stiri bulversante asupra noastra, cit de tare ajung sa ne afecteze asemenea stiri. Daca pe moment aceste stiri ne capteaza atentia, ne fac sa ne simtim inauntrul evenimentelor, pioni mai mult sau mai putin importanti, apoi ne creeaza un ciudat sentiment de tulburare. Nu stim ce anume ne tulbura, cit anume din ceea ce trece peste noi este sau nu tulburator, cit de mare este contributia noastra in perceptia deosebita a acelui eveniment etc., etc.Stim doar ca toate evenimentele acestea ne tulbura, ca venim apoi in fata celor din jur si apoi in fata psihologului cu multe nedumeriri. Cit de tare ne afecteaza aceste nedumeriri? Cit de mult avem nevoie de ajutor pentru a reveni la normal? Doar bunul Dumnezeu stie.Valentin, 48 aniSpui ca ai trecut de mult de fiorii specifici adolescentei, de cei care ti-ar fi putut provoca emotiile specifice pentru prima dragoste. Si totusi, acest lucru se intimpla acum. Desi ai copii mari, desi ai trecut de virsta febrila a adolescentei, marturisesti sincer ca te-ai indragostit. E cu doi ani mai tinara decit tine, este casatorita si ea, are familie, are copii, are responsabilitati, dar asta nu va scuteste sa va indragostiti. Ma intrebi daca este normal si daca e cazul sa continui acest tip de relatie, cu tot ceea ce implica ea.Daca urmaresti ceea ce scriu de citiva ani, stii ca nu sint adeptul expresiei normal, ca eu consider ca fiecare sintem o anumita entitate, cu propriul ei ritm, cu propriul ei "normal". Cu atit mai mult atunci cind este vorba de sentimente, ele nu pot, nu vor sa se lase sub "normalul" impus de rigorile sociale. Daca e cazul sa continui acest tip de relatie, doar voi doi va puteti raspunde. Aveti familii, aveti responsabilitati, aveti anumite pozitii sociale de care trebuie sa tineti cont. Consider ca in asemenea situatii nu se pot da sfaturi, cu atit mai putin indicatii, norme. E cazul sa va analizati conduita, sa vedeti ceea ce puteti pierde, ceea ce puteti cistiga, ce va va aduce fiecare optiune. Oricum, obisnuiesc sa spun - asculta-ti inima. Dar nu uita ca mai ai si minte.Mihaela, 37 aniA trecut vremea in care credeai ca daca taci este mai bine, ca trebuie sa tii totul in tine pentru a aplana o serie de stari conflictuale.Necazul cel mare este ca in perioada de 15 ani de cind esti casatorita, ti-ai invatat sotul ca esti o femeie ascultatoare, poate mult prea ascultatoare, una care accepta tot ceea ce i se spune, tot ceea ce i se ofera. Acum, faptul ca ai inceput sa ai propriile opinii, ca ai inceput sa-l mai si contrazici, a ajuns nu doar sa-l uimeasca, ba si sa creeze anumite stari de tensiune. Ma intrebi daca este bine ceea ce faci, daca merita sa continui si ce atitudine sa ai in continuare.Draga Mihaela - faptul ca 15 ani ai avut o atitudine si acum alta, uneori opusa - poate intr-adevar sa socheze. Nu inseamna ca nu e firesc sa ai o noua conduita, un nou set de atitudini. Faptul ca dupa 15 ani de convietuire, dupa 15 ani de alt stil, ai ajuns sa adopti un alt stil, inseamna ceva. Inseamna ca ai unul sau mai multe motive sa ai o asemenea atitudine. Daca tu ai ajuns la o asemenea atitudine, te-ai bazat pe ceva, ai avut suficiente motive pentru a adopta o asemenea atitudine.Cit despre intrebarea daca poti sa continui asa, eu zic ca atunci cind ai inceput un lucru e bine sa te tii de el, sa fii consecvent. Depinde de tine cind crezi ca va trebui sa incetezi acel comportament, pentru ca iti aduce necazuri. Tu hotarasti.




Categorie articol: 

Comentarii