Dupa ceea ce a fost saptamina trecuta, cred ca sint indreptatit sa spun ca afara este primavara. E cald, e bine, aproape ca sufletele noastre au inceput sa zburde. Prinse in frigul si negura zilelor trecute, iata acum, sufletele se simt parca descatusate, libere, visatoare. Sint parca mai usoare, parca gata mai mult decit oricind sa se gindeasca la ceea ce e frumos, la ceea ce e inaltator. Sintem, sau ar trebui sa fim, deschisi catre tot ceea ce este nou, sa visam cu ochii deschisi la frumusetea prezenta, dar mai ales la cea viitoare pe care o putem avea. Totul depinde de noi, de perceptia pe care o avem asupra a ceea ce ni se intimpla. Sint convins ca atunci cind Dumnezeu ne trimite o incercare, ne trimite si puterea spre a depasi acea incercare. Ramine doar ca noi sa descoperim, in noi, in cei apropiati, sau oriunde altundeva, puterea de a cauta, de a gasi si de a aplica metodele si caile pe care Dumnezeu ni le descopera. Nu vreau sa cad in misticism, dar spun si cred cu tarie in ceea ce spun ca atunci cind ti se da ceva de facut, Dumnezeu vegheaza ca acel ceva sa fie realizabil si sa descoperi caile spre realizare. Restul depinde doar de noi - cita nerabdare avem spre a descoperi ceea ce trebuie. Sa nu uitam asta.
Cristina, 24 ani
Ai reusit sa te desprinzi de familia ta, ti-ai intemeiat propria familie, cu propriul ritm, cu propriile reguli, tabieturi etc. etc. E adevarat ca noul stil de viata nu se prea potriveste cu modul in care ai trait pina acum, de aici o parte din contradictiile care se nasc. Ai tai, mai ales mama ta, incearca sa impuna o serie de reguli care functionau de mult in familia voastra, care, spune ea - si-au dovedit eficienta, dar care nu pot fi acceptate in noua ta familie.
Ma intrebi cum ar trebui sa vezi aceasta situatie, catre ce sa-ti indrepti atentia, de cine sa asculti mai intii, de propriii tai parinti, cei care te-au nascut, ti-au dat educatie, au avut grija sa devii ceea ce esti la momentul actual, sau de cel alaturi de care esti acum.
E intr-adevar destul de grea alegerea in aceasta situatie, dar totusi trebuie sa faci aceasta alegere. Intr-adevar, parintii au facut tot ce au stiut si ce au putut pentru a-ti fi bine acum. Iata insa ca acum esti alaturi de sot, trebuie sa va construiti propria viata, sa va faceti copii, sa-i cresteti dupa propriile valori, sa-i educati, sa-i formati etc., etc. Probabil ca vor aparea si atunci probleme in legatura cu valorile pe care le veti dori transmise copiilor. Sper ca atunci sa aveti taria sa fiti fermi si sa-i faceti pe parintii tai sa inteleaga faptul ca asa cum ei v-au crescut dupa propriul sistem de norme adaptat conditiilor economico-sociale ale acelor vremuri si voi doriti sa faceti acum acelasi lucru.
Faceti-i sa inteleaga faptul ca dragostea nu inseamna neaparat acceptarea principiilor celuilalt, ci si ascultarea si a celorlalte parti, a parerilor pe care le are aceasta.
A nu se uita asta nicicind.
George, 42 ani
Ai ajuns la aceasta virsta, simti ca poti face multe, ai si pregatirea necesara, dar iata, societatea la care lucrai a fost inchisa. Tu ai ramas pe drumuri, ai in intretinere sotia (care nu lucreaza) si doi copii minori. Te bate din ce in ce mai tare gindul de a accepta propunerea de accepta sa lucrezi in strainatate, chiar daca ar trebui sa muncesti sub nivelul studiilor tale.
Ai inca rezerve date de faptul ca va trebui sa stai foarte departe de sotie si de copiii pe care i-ai facut destul de tirziu, dar la care tii foarte mult.
Esti convins ca a ramine aici inseamna sa accepti o viata in care nu le poti face mai nimic alor tai, ca singura solutie de a iesi din actuala situatie (recunosti, una de criza) este sa pleci o perioada sa lucrezi in strainatate. La nivel rational este foarte convins ca asta e cea ce trebuie sa faci, insa atunci cind este vorba sa treci la actiune nu mai esti la fel de convins. Ma intrebi unde sa gasesti factorul care sa-ti dea puterea de a lua decizia de a pleca, de a rupe odata cu aceasta stare care nu face decit sa te infunde mai tare.
M-ai intrebat unde sa gasesti acel factor care sa te motiveze, care sa te determine sa iei hotarirea de a pleca. Eu cred ca acel imbold exista tot in tine. Ai tot analizat pina aum rational ai aceasta convingere ca trebuie sa pleci, emotional esti inca deficitar. Asteapta ca si aceasta latura emotionala sa se maturizeze si ai sa vezi ca lucrurile vor merge de la sine. Ramine doar ca tu sa ai rabdare.
Cristina, 24 ani
Ai reusit sa te desprinzi de familia ta, ti-ai intemeiat propria familie, cu propriul ritm, cu propriile reguli, tabieturi etc. etc. E adevarat ca noul stil de viata nu se prea potriveste cu modul in care ai trait pina acum, de aici o parte din contradictiile care se nasc. Ai tai, mai ales mama ta, incearca sa impuna o serie de reguli care functionau de mult in familia voastra, care, spune ea - si-au dovedit eficienta, dar care nu pot fi acceptate in noua ta familie.
Ma intrebi cum ar trebui sa vezi aceasta situatie, catre ce sa-ti indrepti atentia, de cine sa asculti mai intii, de propriii tai parinti, cei care te-au nascut, ti-au dat educatie, au avut grija sa devii ceea ce esti la momentul actual, sau de cel alaturi de care esti acum.
E intr-adevar destul de grea alegerea in aceasta situatie, dar totusi trebuie sa faci aceasta alegere. Intr-adevar, parintii au facut tot ce au stiut si ce au putut pentru a-ti fi bine acum. Iata insa ca acum esti alaturi de sot, trebuie sa va construiti propria viata, sa va faceti copii, sa-i cresteti dupa propriile valori, sa-i educati, sa-i formati etc., etc. Probabil ca vor aparea si atunci probleme in legatura cu valorile pe care le veti dori transmise copiilor. Sper ca atunci sa aveti taria sa fiti fermi si sa-i faceti pe parintii tai sa inteleaga faptul ca asa cum ei v-au crescut dupa propriul sistem de norme adaptat conditiilor economico-sociale ale acelor vremuri si voi doriti sa faceti acum acelasi lucru.
Faceti-i sa inteleaga faptul ca dragostea nu inseamna neaparat acceptarea principiilor celuilalt, ci si ascultarea si a celorlalte parti, a parerilor pe care le are aceasta.
A nu se uita asta nicicind.
George, 42 ani
Ai ajuns la aceasta virsta, simti ca poti face multe, ai si pregatirea necesara, dar iata, societatea la care lucrai a fost inchisa. Tu ai ramas pe drumuri, ai in intretinere sotia (care nu lucreaza) si doi copii minori. Te bate din ce in ce mai tare gindul de a accepta propunerea de accepta sa lucrezi in strainatate, chiar daca ar trebui sa muncesti sub nivelul studiilor tale.
Ai inca rezerve date de faptul ca va trebui sa stai foarte departe de sotie si de copiii pe care i-ai facut destul de tirziu, dar la care tii foarte mult.
Esti convins ca a ramine aici inseamna sa accepti o viata in care nu le poti face mai nimic alor tai, ca singura solutie de a iesi din actuala situatie (recunosti, una de criza) este sa pleci o perioada sa lucrezi in strainatate. La nivel rational este foarte convins ca asta e cea ce trebuie sa faci, insa atunci cind este vorba sa treci la actiune nu mai esti la fel de convins. Ma intrebi unde sa gasesti factorul care sa-ti dea puterea de a lua decizia de a pleca, de a rupe odata cu aceasta stare care nu face decit sa te infunde mai tare.
M-ai intrebat unde sa gasesti acel factor care sa te motiveze, care sa te determine sa iei hotarirea de a pleca. Eu cred ca acel imbold exista tot in tine. Ai tot analizat pina aum rational ai aceasta convingere ca trebuie sa pleci, emotional esti inca deficitar. Asteapta ca si aceasta latura emotionala sa se maturizeze si ai sa vezi ca lucrurile vor merge de la sine. Ramine doar ca tu sa ai rabdare.
