Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Taifas cu psihologul

Ceva se schimba. Starea normala in care traiesc oamenii este conflictul, contradictia de idei. Nu incerc sa neg faptul ca starea contradictorie, disputele de idei, rezolvarea micilor conflicte reprezinta in ultima instanta esenta progresului. Nu neg asta, dimpotriva, sint adeptul acestei idei. E nevoie insa de un echilibru in toate, un echilibru capabil sa nasca progresul, sa faca sa iasa la iveala ceea ce este bun. Nu cred ca exista un "mai bun" sau "mai rau" in rezolvarea unor conflicte. Fiecare are dreptate in felul sau. Trebuie sa gasim insa acea disponibilitate in a asigura medierea acestor conflicte, a acestor dispute de idei, a acestor contradictii. Asta pina nu devin conflicte, pina nu incepe sa curga singe.Nu merita.Radu, 24 aniAi fost la un pas de a te casatori in urma cu un an. S-au intimplat lucruri urite si a trebuit sa renunti la nunta. Necazul cel mare este dat de faptul ca din acel moment ai refuzat sa mai ai o prietena, sa construiesti o relatie, lucru pe care il stiu toti cei apropiati si pe care l-au respectat o vreme destul de indelungata. De ceva vreme insa lucrurile s-au schimbat, ai devenit tinta eforturilor conjugate ale tuturor apropiatilor spre a te convinge ca trebuie sa-ti gasesti pe cineva. Ma intrebi nu doar cum sa rezisti acestor atacuri (care esti convins ca in viziunea lor se bazeaza pe ideea ca tin la tine si ca iti vor binele) si chiar sa scapi de ele, sa fii lasat in pace.Spun din nou, desi cineva m-ar putea acuza ca spun prea des asta - trebuie sa ai rabdare si sa dai dovada de calm. Ai trecut printr-o experienta destul de urita care se pare ca te-a cam marcat, sa lasam lucrurile sa se aseze, sa nu ne grabim sa tragem concluzii. Nu stii cum vei vedea problemele esentiale ale vietii peste o luna de zile. Poate ca intr-adevar acum esti mai mult decit hotarit ca viata sa ti-o duci singur. Poate ca acum, dupa tot ceea ce ai patimit inclin sa-ti dau dreptate. De ce insa ar trebui sa fim convinsi ca vei avea aceeasi atitudine si peste putin timp? Mai asteapta. Lasa-te deschis la tot ceea ce viata iti ofera. Nu stiu ce, nu stiu cind, cred ca nici nu merita prea mult sa ma straduiesc, sa aflu. Stie Dumnezeu.Mirela, 47 aniEsti ingrijorata pentru copiii tai - fiica ta, impreuna cu sotul si copiii, plecati de aproape doi ani de zile in Italia. Stii ca o duc bine, ca au amindoi servicii bune, au unde sta, copiii sint in siguranta, le merge bine, dar te incearca teama ca s-ar putea intimpla ceva acolo si ei sa aiba necazuri. Ma intrebi cum vad eu aceasta atitudine a ta, aceasta grija, marcata de dorinta de a-i vedea cit mai repede acasa.Cinstit?... Nu o vad decit ca pe o grija bolnavicioasa. De ce nu poti sa iei in calcul faptul ca acolo unde sint le este bine, ca sint cu totii, ca au realizat lucruri pe care probabil nu le-ar fi putut realiza aici. Lasa-i acolo unde sint, nu te mai gindi doar la ceea ce s-ar putea intimpla rau. Dumnezeu unde este? De ce crezi ca Dumnezeu va ingadui sa pateasca ceva rau. Si chiar daca ar permite o incercare pentru ei, gindeste-te ca sint impreuna si altfel pot trece peste toate. Esti convinsa ca gindurile tale negre nu ii influenteaza si pe ei in mod negativ? Mai gindeste-te.




Categorie articol: 

Comentarii