Mergi la conţinutul principal

Tablete pentru elevii din familiile defavorizate

* Ministerul Educației a anunțat că 250.000 elevi vor beneficia de aceste dispozitive * la Brăila, 3.330 de copii nu au posibilitatea de a participa la cursurile online

 

 

 

Elevii care în această perioadă nu au posibilitatea de a participa la orele online vor primi tablete conectate la internet, după ce Guvernul României a adoptat în ședința de guvern de joi, 7 mai, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării, o hotărâre privind suplimentarea bugetului ministerului cu suma de 150 de milioane de lei pentru anul 2020.

”Obiectivul Ministerului Educației este să asigure accesul la activitățile didactice la distanță elevilor din medii defavorizate, înmatriculați în unitățile de învățământ preuniversitar. Am solicitat inspectoratelor școlare să centralizeze situația elevilor care nu dispun de echipamentele necesare participării la cursurile online, în contextul pandemiei COVID-19. În acest moment, în România, numărul estimat de elevi care au nevoie de aceste dispozitive electronice este de 250.000. Odată cu achiziționarea acestora, va fi facilitată învățarea la distanță și pentru copiii din mediile defavorizate”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, printr-un comunicat de presă.

Criteriile de repartizare sunt stabilite prin ordin de ministru, în baza propunerilor unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Reamintim că, la Brăila, conform unei situații centralizate de Inspectoratul Școlar Județean, 3.330 de elevi nu dispun de mijloacele necesare participării la cursurile susține pe internet. Pentru acești elevi, până la primirea tabletelor, Inspectorul Școlar Județean Brăila a elaborate o procedură prin care aceștia primesc pe suport de hârtie toate informațiile necesare.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro