Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Tabără asigură că România nu riscă o criză alimentară

* mai mult, el afirmă că producţia agricolă din 2011 se anunţă a fi una foarte bună şi că nu există temeri privind influenţa pe care vremea o va avea asupra culturilor * Tabără este, în schimb, contrazis de declaraţiile preşedintelui Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România, Viorel Matei

"Până la această dată nu au fost probleme deosebite din punct de vedere climatic. S-au cultivat peste două milioane de hectare în plus faţă de anul trecut, iar până în prezent culturile de toamnă arată foarte bine", a spus Tabără.
Potrivit acestuia, România nu poate intra într-o criză alimentară, "pentru că are totul bine făcut la această dată".
"România nu poate intra într-o criză alimentară, pentru că are totul făcut la această dată bine şi ăsta e meritul agricultorilor. E meritul APIA, că a dat banii la timp, e meritul băncilor că au reluat o relaţie bună cu agricultorii, este meritul unei pieţe pe care am apărat-o (...) Unii producători trebuie să aibă o responsabilitate mai mare faţă de ceea ce înseamnă producţia internă şi piaţa internă, inclusiv modul în care îşi livrează producţia, pentru că sunt dintre ei care livrează la negru. Şi asta e o problemă valabilă şi pentru unii din FNPAR", a precizat ministrul agriculturii.

Tabără crede că "2011 va fi un an agricol bun pentru România"

Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) a avertizat că în perioada următoare produsele alimentare se vor scumpi din cauza condiţiilor meteo, dar şi pentru că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu are nicio politică de susţinere a sectorului.
Potrivit unui comunicat transmis duminică de FNPAR, datele de la această oră arată că producţia de secară va fi cu 22,9% mai mică faţă de cea de anul trecut, producţia de rapiţă cu 22%, iar producţia de oleaginoase cu circa 7,6%. De asemenea, producţiile de legume şi fructe (caise, cireşe, ardei etc) sunt întârziate, "şi clar producţiile vor fi mai mici".
"După ploile din această primăvară, pentru lunile iunie şi iulie, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prognozat temperaturi ridicate, iar sistemul de irigaţii nu este funcţional. Ministrul Agriculturii declara că România nu va intra în criză alimentară, pentru că are potenţial, însă potenţialul trebuie şi valorificat, prin politici coerente, ceea ce la ora actuală lipseşte cu desăvârşire României", a declarat preşedintele FNPAR Viorel Matei.




Categorie articol: 

Comentarii