Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Tăcerea veteranilor

Când le venise vremea să guste din nectarul vieţii, statul le-a pus raniţa în spate şi arma în mână şi i-a trimis să lupte pentru ţară, în stepa îngheţată a Rusiei sau printre prăpăstiile munţilor Tatra.  O generaţie întreagă aproape s-a stins atunci, în numele unor idealuri care sună bine în cărţile de politică. Cei cruţaţi de moarte, veteranii, s-au întors acasă căpătându-şi raţia de respect în indemnizaţii băneşti şi mici medalii de metal agăţate în piept la zi de sărbătoare. Apoi anii au trecut peste ei şi i-au împuţinat, ducându-i unul câte unul lângă camarazii ucişi de glonţ vrăjmaş. Acum, la 65 de ani de la terminarea celui de-al doilea război mondial în Europa, din soldaţii de odinioară au mai rămas doar câţiva bătrânei cu trupuri şubrezite de vreme şi de rănile vechi care încă îi mai dor. Îi vedem pe la ceremoniile de 9 mai sau 1 decembrie, chemaţi să depună coroane de flori la monumentele dedicate eroilor. De cele mai multe ori, florile lor simple, cumpărate pe bani puţini, intră la rând după cele ale oficialităţilor statului, ca şi cum purtătorii lor cu piepturile pline de decoraţii ar fi băgaţi pe desfăşurătorul ceremoniei la capitolul "şi alţii". Cuminţi, cu bunul simţ al epocilor trecute, veteranii nu cer un loc mai în faţă, mulţumindu-se că măcar sunt băgaţi în seamă şi invitaţi la manifestările acelea unde se rostesc discursuri pe care nu le ascultă nimeni. Implacabil, cu cât războiul se depărtează în timp, cu atât meritele celor care s-au luat de piept cu moartea, în numele ţării, sunt uitate de noile generaţii. "Noi am învăţat şcoala vieţii din suferinţă", îmi spunea, zilele trecute, un veteran ajuns la 91 de ani. A fost împuşcat în umăr, era să moară strivit de tanc, a muncit ani de zile, cărând buşteni cu mâinile goale, în lagărele ruseşti şi a văzut zeci de prieteni murind, sfârtecaţi de explozii sau epuizaţi de oboseală şi foame. Asta a însemnat suferinţă pentru el şi alţii ca el, în timp ce noi, cei de azi, ne plângem de stres când se scumpeşte benzina sau ni se defectează calculatorul.

Chinuiţi de durerea amintirilor şi a rănilor vechi, veteranii tac, cuminţi, deşi ar avea tot drepul să ia de guler generaţiile de după ei şi să le întrebe: "Ce-aţi făcut, măi neisprăviţilor, din ţara asta pentru care noi am fost chemaţi să murim pe front?".

Citeste blogul lui Florentin COMAN




Categorie articol: 

Comentarii