Mergi la conţinutul principal

Tânăr de 19 ani, dispărut de acasă

Un tânăr ospătar, de 19 ani, care locuia în cartierul Chercea, a plecat spre muncă şi nu a mai revenit acasă. După aproape o săptămână, mama a cerut ajutorul poliţiştilor.
Luni dimineaţă, la ora 09.30, Lucica S. (43 de ani), din Brăila, a sesizat dispariţia de la domiciliu, în ziua de 12 noiembrie, a fiului său, Stroe Andrei Cosmin, în vârstă de 19 ani. Din primele cercetări a rezultat faptul că acesta a plecat în mod voluntar de la domiciliu, afirmând că merge la serviciu şi nu a mai revenit. "Tânărul nu suferă de boli psihice, nu a mai fost plecat de acasă fără ştirea familiei, nu are asupra sa documente de identitate şi nici telefonul mobil, pe care l-a lăsat la domiciliu în momentul plecării", a precizat scms. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Ca semnalmente, tânărul are înălţimea 170 cm, părul negru, tuns normal, ochii căprui, fără semne particulare. Purta bluză de trening de culoare neagră, cu glugă şi mâneci roşii, tricou negru, pantaloni blue jeans, încălţat cu pantofi sport, verde cu negru.
Poliţiştii Compartimentului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale au solicitat măsura urmăririi la nivel naţional.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro