Mergi la conţinutul principal

Tânăr cercetat pentru trei infracțiuni

Sâmbătă dimineață, Gheorghe F., din comuna Siliștea, a reclamat că în ziua precedentă, în timp ce se afla pe un șantier din localitate, aflat în lucru, Georgel M. (27 de ani) l-a amenințat cu o sabie tip macetă, l-a lovit cu mânerul acesteia în zona capului și a spart apoi cu pietre 18 geamuri, cauzând un prejudiciu de 500 de lei. După ce au efectuat verificări și investigații în teren, polițiștii i-au întocmit tânărului dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și port ilegal de armă albă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro