Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Tânăr bătut până a rămas fără splină

* din cauza leziunilor victima a fost supusă unei operaţii chirurgicale de ablaţie a splinei, rămânând cu infirmitate fizică permanentă

Trei adolescenţi, printre care doi minori, au fost deferiţi instanţei de judecată fiind acuzaţi de vătămare corporală gravă, după ce au agresat un alt tânăr. Toată scena a fost observată de un prieten de-al victimei, care a reuşit să scape de pumnii şi picioarele agresorilor. În urma loviturilor primite, victima a fost operată de urgenţă, fiindu-i scoasă splina.

Incidentul s-a consumat în seara de 17 ianuarie, în jurul orei 20.30, când Bogdan Panait se afla împreună cu prietenul său Radu Pană, în zona blocului C1 din cartierul Viziru. Când au ajuns pe Aleea Cocorilor, de ei s-au apropiat Răzvan Pîslaru (17 ani), Mihai Pătru (17 ani) şi Alexandru Buzea (19 ani). Imediat, între Pană şi Pîslaru a avut loc o discuţie contradictorie, acesta din urmă lovindu-l cu palma peste faţă. Apoi, grupul din care făcea parte agresorul a plecat spre strada Grigore Alexandrescu, însă s-a reîntâlnit cu cei doi tineri pe strada Lebedei. Dintr-o dată, fără motiv, inculpaţii au început să-l lovească pe Panait cu palmele şi pumnii, acesta prăbuşindu-se la pământ, unde au continuat să-l lovească cu picioarele. De teamă, Pană a fugit, ascunzându-se în spatele unei maşini, de unde a urmărit întregul conflict. După ce agresorii au plecat de acolo, băiatul a ajutat-o pe victimă să se ridice şi să se deplaseze la domiciliul unui unchi de-al ei, căruia i-au povestit incidentul. Toţi trei au plecat apoi în căutarea inculpaţilor, pe care i-au găsit în apropierea blocului E4. Aceştia au recunoscut că i-au lovit pe cei doi pentru că "aşa au vrut ei". Întrucât starea sănătăţii lui Panait se înrăutăţea, el a fost dus la spital, unde a rămas internat în perioada 17 ianuarie - 2 februarie, suferind o operaţie chirurgicală de ablaţie a splinei. Conform raportului de constatare medico-legală, partea vătămată a prezentat leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, necesitând 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale. Tânărul a rămas cu infirmitate fizică permanentă prin pierdere de organ.

Fiind audiaţi, Pîslaru şi Pătru au recunoscut săvârşirea faptei, declarând însă că doar ei l-au lovit pe Panait, nu şi Buzea. Iniţial, Buzea a negat săvârşirea faptei, spunând că a asistat la conflict de la mică distanţă. Ulterior, a revenit asupra declaraţiei, arătând că l-a lovit şi el pe Panait, dar numai o singură dată cu palma peste faţă, când acesta era încă în picioare. Declaraţiile sale sunt însă contrazise de cele ale prietenului victimei, care în mod constant a susţinut că partea vătămată a fost lovită de toţi trei inculpaţii.




Categorie articol: 

Comentarii