Mergi la conţinutul principal

Tânără agresată şi tăiată cu cuţitul de fostul concubin

* joi noaptea, fata de 23 de ani a intrat în discuţii contradictorii cu fostul iubit şi acesta a atacat-o cu bestialitate * agresiunea s-a produs în casa părinţilor fetei, iar în urma sesizării prin 112 poliţiştii au intervenit * tânăra a ajuns la spital şi bărbatul de 35 de ani are emis ordin de protecţie provizoriu

 

 

O tânără a ajuns la spital după ce a fost agresată şi tăiată cu un cuţit de fostul concubin. Bărbatul a venit la domiciliul părinţilor fetei şi a intrat în conflict cu aceasta, apoi a luat-o la bătaie. Agresorul are acum ordin de protecţie şi trebuie să stea la distanţă de partea vătămată.

Potrivit poliţiştilor, în data de 1 august, la ora 22.30, s-a sesizat prin apel de urgenţă 112 faptul că o tânără de 23 de ani din Brăila a fost agresată de fostul concubin. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului pentru cercetări şi au stabilit că, în urma unor discuţii în contradictoriu, fostul concubin al fetei, în vârstă de 35 de ani, a agresat-o şi a tăiat-o cu un cuţit pe braţe şi în zona feţei. Atacul violent s-a produs în cartier Progresul. Fata agresată a fost preluată de ambulanţă şi transportată la spital, unde a rămas internată pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ea prezenta multiple plăgi prin agresiune.

Poliţiştii au emis faţă de agresor un ordin de protecţie provizoriu, în baza căruia acesta este obligat să păstreze o distanţă de 200 de metri faţă de victimă.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe şi se continuă cercetările.

 

 

 

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro