Mergi la conţinutul principal

Sute de cartuşe deţinute ilegal de un fost pădurar al Direcţiei Silvice

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila l-au trimis în judecată pe Dumitru Scarlat, în vârstă de 70 de ani, pensionar din comuna Tufeşti (fost pădurar la Direcţia Silvică Brăila), cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, contrabandă cu ţigări şi deţinerea uneltelor de pescuit monofilament, interzise de lege.
Cercetările în dosarul "Scarlat" au demarat în ziua de 4 iulie 2014, precizează reprezentanţii acuzării, zi în care poliţiştii din cadrul IPJ Brăila au efectuat o percheziţie la domiciliul pensionarului, în baza autorizaţiei emise de Judecătoria Însurăţei. La percheziţie, oamenii legii au găsit mai multe bunuri deţinute ilegal de suspect (depuse ulterior la Camera de corpuri delicte a IPJ Brăila).
Astfel, într-o noptieră de la domiciliul inculpatului, poliţiştii au găsit 39 cartuşe de vânătoare calibrul 12 mm. Sub patul din aceeaşi cameră, au găsit o geantă în care se aflau alte 78 bucăţi cartuşe de vânătoare cal. 12 mm şi 15 tuburi cartuş cal. 12 mm. Într-o altă cameră, poliţiştii au identificat, de asemenea, 237 cartuşe de vânătoare cal. 12 mm şi 4 cartuse cal. 166, precum şi 27 de tuburi cartuş cal. 12 mm.
Potrivit dosarului penal, la intrarea în locuinţa pensionarului din Tufeşti, au fost găsite patru pachete de ţigări Winston de contrabandă, având aplicate timbre de acciză provenind din Republica Moldova. Nu în ultimul rând, într-o magazie, au fost găsite patru setci de pescuit comercial de tip monofilament, având fiecare lungimea de 100 de metri şi înălţimea de doi metri.
Întrebat de provenineţa bunurilor deţinute ilegal, Dumitru Scarlat a precizat următoarele: ţigările le-a cumpărat dintr-o piaţă a municipiului Brăila, de la o persoană necunoscută, plasele de pescuit le-a găsit în urmă cu 4-5 ani pe malul Dunării, iar cartuşele le păstrează la domiciliu de vreo 20 de ani, din perioada în care a lucrat ca pădurar la Direcţia Silvică Brăila.
Cazul se află pe rolul Judecătoriei Însurăţei, spre competentă soluţionare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro