Mergi la conţinutul principal

Suspendarea activităţilor de tip afterschool şi program flexibil de muncă pentru părinţi

• asta au decis, ieri, autorităţile brăilene • prefectul judeţului susţine că aceste măsuri erau necesare, deoarece doar suspendarea şcolilor nu era suficientă atât timp cât cei mici se întâlneau în alte spaţii închise

 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) s-a întrunit, ieri, pentru a adopta noi măsuri de prevenire a răspândirii infecţiei cu noul coronavirus. Astfel, potrivit prefectului judeţului, Cătălin Boboc, s-a decis sistarea activităţilor de tip afterschool şi locuri de joacă, precum şi activităţile culturale, educative, ştiinţifice, artistice, sportive şi de divertisment la care participă copii şi care se desfăşoară în spaţii închise. Sistarea este valabilă pe întreaga durată a suspendării cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar.

Cea de-a doua măsură adoptată în CJSU se referă la angajatorii publici şi privaţi. Pe întreaga durată a suspendării cursurilor, instituţiile publice şi private vor lua măsuri pentru asigurarea flexibilităţii programului de lucru al angajaţilor - părinţi ai copiilor cuprinşi în grupa de vârstă 0 – 14 ani pentru care nu poate fi asigurată supravegherea.

„La CJSU am stabilit aceste două măsuri. Suspendarea activităţilor de tip after school şi a activităţilor spaţiilor de joacă din spaţii închise, iar motivul a fost unul foarte simplu: măsura închiderii şcolilor ar fi ineficientă dacă luăm copiii de la şcoală şi-i ducem într-un alt spaţiu la fel de închis ca şi clasa, în aceleaşi condiţii.

Apoi, transmitem o recomandare instituţiilor publice şi private să asigure flexibilitatea programului de lucru pentru angajaţii care sunt părinţi şi au copii până în 14 ani”, ne-a declarat prefectul judeţului, Cătălin Boboc.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro