Mergi la conţinutul principal

Super-ofertă la Fisc

Aproximativ 700 de contribuabili locali, persoane fizice şi juridice, sunt în situaţia fericită să le fie şterse obligaţii fiscale de puţin peste 3 milioane de lei. Nu, nu este vorba de vreun acces de mărinimie din partea Fiscului. Oamenii, pur şi simplu, au accesat o prevedere normativă emisă anul trecut de Guvernul Ponta, care spune că dacă plăteşti datoria de bază la bugetul general şi o parte din dobânzi, statul te scuteşte pentru restul de bani datoraţi. Aproape o treime dintre cei care au prins super-oferta Fiscului au parcurs toţi paşii ceruţi de legiuitor, astfel că le-au fost şterse deja accesorii bugetare de aproape 700.000 lei. Ceilalţi aproximativ 500 de contribuabili sunt încă în programul guvernamental care se termină la finele lunii iunie. Până atunci, însă, au avut un prim hop, pe 31 martie, când a trebuit să achite datoria de bază. La data respectivă Finanţele locale au fost luate cu asalt de patronii şi brăilenii dornici să prindă super-oferta şi a fost nevoie de prelungirea programului de lucru al Trezoreriei pentru a face faţă solicitărilor. Din păcate, însă, "trenul" amnistiei fiscale a plecat din staţie şi nu mai pot urca eventualii întârziaţi. Nu disperaţi, dau asigurări surse din Ministerul Finanţelor, este foarte probabil ca pe viitor Fiscul să mai vină cu astfel de super-oferte!

Sute de contribuabili brăileni, persoane fizice şi juridice, datori la stat, s-au grăbit să acceseze un program guvernamental în baza căruia să beneficieze de scutiri la plata unor accesorii bugetare. Este vorba despre cadrul legal stabilit prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale care, în linii mari, spune aşa: ca restanţier la bugetul de stat, dacă-ţi achiţi datoria de bază şi o cotă parte din dobânzile calculate de organul fiscal, generate de întârzierea la plată, atunci beneficiezi de scutire pentru restul accesoriilor bugetare. Mai exact, penalităţile de întârziere în întregime şi o cotă de 54,2% din dobânzi. Data de referinţă a procedurii la care se face raportarea tuturor sumelor este 30 septembrie 2015, în sensul că toate calculele vizează obligaţiile de plată restante la data respectivă. Pentru a intra în această "horă" a scutirilor, contribuabilul are obligaţia să achite la termen obligaţiile fiscale lunare şi să depună toate formularele şi declaraţiile aferente vectorului său fiscal, din octombrie 2015 încoace. Apoi trebuia până la 31 martie 2016 să vină să achite datoria de bază existentă la finele lunii septembrie 2015. Ultimul hop va veni la 30 iunie, când contribuabilii care vor să prindă super-oferta trebuie să achite şi cota de 45,8% din dobânzile aferente obligaţiilor de plată principale, restante la 30 septembrie 2015. Abia după îndeplinirea acestei ultime cerinţe, organul fiscal vine şi-i emite decizia de ştergere a penalităţilor de întârziere, plus cota de 54,2% din dobânzi, la fel existente în evidenţe la 30 septembrie 2015. Astfel, contribuabilii care trec prin acest proces şi beneficiază de facilităţile OUG 44/2015 vor fi curaţi-lacrimă la momentul 1 iulie, fără niciun fel de datorii la stat.

Procedura se termină la finele lunii iunie

După cum a explicat conducerea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Brăila, s-au arătat interesaţi şi au cerut în scris accesul în procedura prevăzută de OUG 44/2015 un număr de 896 de contribuabili, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice. Dintre acestea, însă, au îndeplinit condiţiile de eligibilitate cerute de actul normativ 718 contribuabili care ar urma să scape de obligaţii fiscale restante în cuantum de circa 3,1 milioane lei. Dacă intrăm un pic în detaliu, dintre cei 718 contribuabili în analiză, circa jumătate, adică 365, sunt persoane fizice pentru care facilităţile fiscale de care vor beneficia se ridică la 1 milion de lei. Altfel spus, 1 din 3 lei va fi şters din contul unui datornic persoană fizică. Aşa cum spuneam, primul termen important din calendarul programului OUG 44/2015 a fost 31 martie, dată până la care cei 718 beneficiari a trebuit să-şi achite datoriile de bază pe care le înregistrau la 30 septembrie 2015. În pur stil românesc, majoritatea a lăsat fix pe ultima zi îndeplinirea acestei obligaţii, context în care AJFP Brăila s-a supraaglomerat pe 31 martie. "Pentru a face faţă solicitărilor din partea contribuabililor care au accesat prevederile OUG 44/2015 a trebuit să prelungim programul de încasări al Trezoreriei Brăila, cu aproape 3 ore. A fost un efort susţinut al întregii echipe al AJFP Brăila, de care sunt foarte mândră, dar avem satisfacţia că am trecut cu bine de acest prag un număr mare de contribuabili. Mai mult, am înregistrat 253 de cazuri (din care 170 persoane fizice) în care contribuabilii au preferat să nu mai aştepte cel de-al doilea termen, cel din 30 iunie 2016, şi au achitat, alături de datoria principală, şi cota de 45,8% din dobânzi, astfel încât le-au fost emise deja deciziile de anulare a penalităţilor de întârziere şi a diferenţei de 54,2% din dobânzi, toate în cuantum total de 0,66 milioane lei", ne-a declarat Mihaela Ciorăşteanu, şeful AJFP Brăila.
Aşadar, la acest moment, instituţia locală mai are în derulare un număr de 465 de dosare pe OUG 44/2015, la care se mai adaugă alte 115 dosare de eşalonare la plată prin OUG 29/2011, o altă ordonanţă ce permite plata în rate a datoriilor.

Un notar înregistrează cea mai mare datorie

Am încercat să aflăm şi cine sunt cei mari mari contribuabili care au accesat facilităţile prevăzute prin OUG 44/2015, însă din cauza secretului fiscal AJFP Brăila nu ne-a putut pune la dispoziţie aceste informaţii. Instituţia ne-a comunicat, însă, că la categoria persoane juridice, primii doi mari datornici - cumulat discutăm de obligaţii de circa 170.000 lei -, sunt societăţi cu obiect de activitate în sfera agricultură. În ce priveşte categoria persoanelor fizice, datoria cea mai mare - 102.750 lei aparţine unui notar. Următorul pe listă este un brăilean cu o datorie de 40.400 lei.
"În continuare oferim tot sprijinul contribuabililor care sunt în grafic atât pe OUG 44/2015, cât şi pe OUG 29/2011 pentru a parcurge cu bine toate etapele până la finalul procedurilor. Aş dori să le atrag din nou atenţia să nu scape din vedere următorul termen din 30 iunie, dată până la care trebuie să achite şi cota de 45,8% din dobânzile aferente obligaţiilor de plată, astfel încât să putem emite pentru toţi aceşti contribuabili decizii de anulare în conformitate cu prevederile OUG 44/2015. Pot spune că, cel puţin până acum operaţiunea a fost o reuşită şi că astfel de acte normative, pe termen scurt, sunt de bun augur pentru că le oferă contribuabililor oportunitatea de a ajunge la zi cu plăţile către bugetul de stat", a mai spus Ciorăşteanu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro