Mergi la conţinutul principal

SUPAGL îşi face planuri: lucrări de marcaj rutier de aproape 2,5 milioane lei

• este vorba despre un plan de achiziţie deja publicat în SEAP cu dată estimată de începere a procedurii undeva spre finele acestei luni

 

Serviciul de Utilitate Publică de Administrare şi Gospodărie Locală (SUPAGL) Brăila a publicat, zilele acestea, în SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice) un plan de achiziţii pentru lucrări de marcaj rutier pentru întreg municipiul cu o valoare consistentă, aproape 2,5 milioane lei, fără TVA (2,458 milioane lei, mai precis), echivalentul a aproape 527.500 euro. Potrivit conţinutului acestui anunţ, procedura pe care autoritatea contractantă o are în vedere este cererea de oferte (în procedură simplificată) la finalul căreia se va încheia un acord cadru. Data estimată a începerii procedurii este 23 aprilie, urmând ca până cel târziu finele lunii august să se încheie procedura de achiziţie.

De precizat că planurile de achiziţii reprezintă doar intenţiile autorităţii contractante de a efectua achiziţii în anul curent sau în anul următor, procedura fiind efectiv demarată odată cu publicarea unui anunţ de participare în SEAP.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro