Mergi la conţinutul principal

Supărarea PNL Brăila: prea puține fonduri europene atrase în Municipiu

* consilierul municipal PNL Brăila Adrian Tabarac a ținut să își manifeste, recent, nemulțumirea în privința nivelului redus de absorbție a fondurilor europene la nivelul orașului nostru * primarul Marian Dragomir a explicat că lucrurile nu stau chiar așa, punctând că foarte multe proiecte au fost îngreunate de modificările făcute la nivel guvernamental

 

 

 

Gradul mic de absorbție a fondurilor venite de la Uniunea Europeană reprezintă una dintre principalele supărări ale consilierilor municipali PNL Brăila, în urma acestui mandat de patru ani. Afirmația îi aparține consilierului municipal liberal, Adrian Tabarac și a fost făcută, recent, chiar în cadrul unei ședințe de CLM. Asta în momentul în care s-a votat un proiect de hotărâre privind aprobarea conturilor de execuție ale bugetului local al Municipiului Brăila, a conturilor de execuție ale bugetelor instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul local, a conturilor de execuție ale bugetului fondurilor externe nerambursabile, precum și a situațiilor financiare, inclusiv a anexelor la acestea, pe anul 2019. Pe scurt, Tabarac a criticat dur administrația Dragomir, subliniind că anul trecut Brăila a avut un nivel atât de redus al atragerii de fonduri europene încât nici nu îndrăznește să se gândească la cum va arăta situația în 2020, după criza provocată de pandemia de coronavirus.

”Am reușit «performanța» ca, după patru ani de mandat, la capitolul Dezvoltare, la atragerea de fonduri europene, să nu depășim 1%. Practic, în tot mandatul domnului primar, care s-a remarcat ca un adevărat magnet al fondurilor europene, am plecat de la «performanța» de minus 15%, iar la execuția bugetară pe 2019, avem «performanța» de 0,36%. Anul acesta, ținând cont de toată situația cu pandemia, nici nu vreau să mă gândesc ce sumă vom avea atrasă. Noi am fi avut dorința să votăm acest proiect, suntem de acord cu el, dar în patru ani, să nu reușești să depășești 1% mi se pare că este o rușine”, a declarat Tabarac în ședința CLM Brăila de la finele lunii mai.

Primarul Marian Dragomir a dorit totuși să explice că lucrurile nu sunt chiar atât de ”negre” cum le-a prezentat consilierul PNL, ba mai mult, că multe întârzieri la proiectele Primăriei Brăila au venit ca urmare a unor modificări făcute la nivel central.

”Apreciez declarația politică a domnului consilier. Realitatea este cu totul și cu totul alta, ca urmare a faptului că Primăria Municipiului Brăila a semnat contracte de finanțare, dar modificarea ghidurilor, în diversele guvernări PSD și PNL nu este o vină care să ne aparțină. În plus, foarte multe dintre proiectele cu finanțare europeană sunt în diverse stadii ale licitației, lucru care de asemenea nu este imputabil Primăriei Municipiului Brăila. Dar, așa cum observăm, facem întotdeauna - și PSD-ul când este în opoziție, și PNL-ul când este în opoziție -, declarații politice”, a declarat Dragomir.

În cele din urmă, proiectul a fost aprobat cu 18 voturi ”pentru” și 8 abțineri din partea consilierilor PNL Brăila și a consilierului independent Lucian Căprariu.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro