Mergi la conţinutul principal

Supărarea lui Marian

La cei 41 de ani ai săi, căsătorit şi cu doi copii, Ilie Marian din comuna Viziru este un om ca noi toţi. Munceşte, are grijă de familie, de copii, are bucurii, dar şi tristeţi, dar ia viaţa aşa cum este şi încearcă să răzbată. Lucrează 30 de hectare de pământ şi, când are clipe de tihnă, de răgaz, îşi aduce aminte de când  era copil, aşa cam la vreo şapte – opt ani, şi fugea la Căminul Cultural să vadă câte un film. Astăzi, nici pomeneală de aşa ceva! Căminul Cultural stă să se dărâme, nu s-a mai dat niciun film, niciun spectacol, iar pe copii, pentru că trebuie să-i educe şi să se ocupe de ei, îi duce la Brăila, la câte un spectacol, o plimbare şi o îngheţată.

 

E supărat că nici măcar un parc nu există în comună, un parc pentru recreere, ori un loc în care copiii să bată mingea. Acum, se îngrămădesc toţi pe maidan, printre maşini, în colbul care se ridică deasupra lor şi a caselor,  şi care pare să-i înghită pe toţi. Noroc de instalaţia de apă potabilă făcută de Victor Doagă. Ce-i drept, în comună există un teren de sport, amenajat  acum mulţi ani, de cine altul decât de Victor Doagă, dar pe care Dima Priceputu l-a lăsat în paragină. De fapt, el este supărat că pe Priceputu l-a interesat numai scaunul şi afacerile lui, iar pe oamenii din comună i-a tratat cu dispreţ. Măcar dacă ar fi făcut ceva în comună. Dar, pe lângă faptul că vorbeşte urât cu oamenii, că nu-i salută, îi jigneşte şi-şi bate joc de ei, Dima Priceputu s-a mai înfruptat şi din păşune, şi din islaz. Comuna moare, se prăbuşeşte, iar Dima Priceputu prosperă.

Îşi aduce aminte de episodul în care Dima Priceputu i-a făcut golani pe cei din Lanurile, pentru că nu au votat cu el. Dar cum să voteze, când nici măcar nu a călcat pe acolo, i-a lăsat în glod, cu o Sală de festivităţi care se dărâmă, de nu au bieţii oameni unde să se bucure la o nuntă, ori cumetrie, sau să pomenească vreun dispărut de-al satului, la un praznic, aşa cum se face printre creştini.

De curând, a auzit că au venit şi controale de la Brăila, de la Curtea de conturi, să verifice activitatea lui Priceputu şi modul în care a cheltuit banii publici. Banii lui, din ce în ce mai mulţi, ai vizirenilor, tot mai puţini. Dima Priceputu a făcut ce ştie el mai bine: a avut grijă să mărească taxele şi impozitele locale, dar nu prea se ştie cum i-a cheltuit. Ilie Marian s-a crucit când a auzit ce datorii a lăsat Priceputu. Prin comună, se vorbeşte că Dima Priceputu vrea să se întoarcă la Primărie să-şi acopere urmele, să încerce să mai schimbe nişte hârtii.

Dar, cum spuneam, Ilie Marian este un optimist. Nu vrea să plece din comună, nici pe copii nu vrea  să-i trimită să se chinuie cine ştie pe unde. Vorbeşte seara, pe net, cu prietenii plecaţi prin străinătate, care îl întreabă mai mereu dacă s-a schimbat ceva prin comună. Când află că lucrurile sunt anchilozate, refuză să se gândească să se mai întoarcă acasă. Ilie Marian şi colegii lui de generaţie îşi pun mari speranţe în Victor Doagă, pentru că este atent cu oamenii, nu-i fudul şi cu nasul pe sus, îi iubeşte pe vizireni şi mai şi ştie să facă proiecte, ştie pe la ce uşi să bată să aducă fonduri, ştie că nu trebuie să mărească taxele şi impozitele, ştie cum să facă din Viziru o comună mândră.

Ca Ilie Marian sunt mulţi. Unii se tem să vorbească deschis despre Dima Priceputu, pentru că le este frică, dar de votat tot pe Victor Doagă îl vor vota. Pentru că s-au săturat de minciună şi de umilinţe şi vor să fie trataţi cu respect. Iar singurul om care poate redresa comuna este Victor Doagă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro