Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

A sunat adunarea şi la Viitorul Ianca

• miercuri, la reunirea care a avut loc la stadionul Ştefan Vrăbioru au fost 15 jucători • pentru întărirea lotului, clubul din Ianca este în tratative cu fotbalişti din Brăila, Galaţi şi Bucureşti • la antrenamentul de astăzi vine şi Bogdan Dumitru

 

Miercuri, 8 iulie, s-a reunit şi lotul echipei Viitorul Ianca. La stadionul Ştefan Vrăbioru au răspuns prezent 15 jucători şi anume, Victor Olenic, Cosmin Necoară, Cătălin Stănciulescu, Gabriel Preda, Marius Dima, Alin Radu, Emmanuel Ndigwe, Ionuţ Matei, Leonard Coteţ, Cristi Irimia, Ionuţ Vrânceanu, Ştefan Cazacu, Dragoş Mucuţă, Alexandru Cireaşă, Robert Mardale.

Miercuri au lipsit Adrian Postolea, Cristian Mitrea, Marius Coman şi Alexandru Colniceanu.

După o scurtă şedinţă, Laurenţiu Ivan a condus primul antrenament.

Pregătirile pentru sezonul competiţional 2020-2021 vor continua la Ianca. În primele două săptămâni, jucătorii vor participa la trei antrenamente pe săptămână, luni, miercuri şi vineri, principala temă a şedinţelor de pregătire fiind readaptarea organismului la efort.

Dacă li se va permite, jucătorii echipei din Ianca vor susţine sâmbăta şi partide amicale.

“Am început pregătirile pentru sezonul competiţional următor cu acelaş lot pe care l-am avut şi în campionatul trecut. Deocamdată nu avem noutăţi, poate, la acest capitol, am putea menţiona despre despărţirea de jucătorii împrumutaţi de la Victoria Traian, cărora le-au expirat contractele şi au plecat. Vom face trei antrenamente pe săptămână iar dacă regulamentele impuse de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Federaţia Română de Fotbal ne vor permite, sâmbăta vom disputa şi partide amicale. Deocamdată ne axăm pe readaptarea organismului la efort. Ne gândim şi la un cantonament montan, pentru care am început deja să căutăm o locaţie. Dar rămâne de văzut dacă ni se va da voie să mergem în altă localitate. Dacă nu plecăm la munte vom face probabil un semicantonament pe plan local”, ne-a declarat Cosmin Necoară, directorul sportiv al echipei Viitorul Ianca.

Sursa citată a mai spus că gruparea fotbalistică din Ianca doreşte să-şi întărească lotul şi este deja în discuţii cu fotbalişti din Brăila, Galaţi şi Bucureşti.

“În principiu ne ghidăm după acelaşi criteriu ca şi în campionatul trecut, să aducem jucători din Brăila dar nu excludem posibilitatea de a coopta fotbalişti din Galaţi sau Bucureşti. Suntem în discuţii cu câţiva jucători şi sperăm ca acestea să se concretizeze cât mai repede”, a mai adăugat Cosmin Necoară.

Cu toate că nu a menţionat niciun nume, pe surse am aflat că unul dintre jucătorii brăileni pe care îi doreşte Viitorul Ianca este fundaşul stânga Bogdan Dumitru, fotbalist care recent, s-a despărţit de Dacia Unirea.

Vă reamintim că, din cauza pandemiei de coronavirus, Federaţia Română de Fotbal a îngheţat campionatul Ligii a III-a, sezonul 2019-2020. În clasamentul făcut ulterior, cu 25 de puncte, Viitorul Ianca ocupă locul al 7-lea, acelaşi punctaj avându-l şi echipa de pe poziţia a 6-a, SC Popeşti Leordeni.




Categorie articol: 

Comentarii