Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Sulfina Barbu nu exclude scenariul îngheţării pensiilor în 2012

"În Guvern nu am discutat acest subiect pentru că toate datele economice le vom stabili împreună cu partenerii nostri FMI, CE şi BM după ce vom avea datele concrete din punct de vedere economic, după acea vom şti ce vom face. Orice politician îşi doreşte să dea veşti bune, dar trebuie să ne raportăm la realităţile economice şi la resursele pe care România le are la dispoziţie. Nu pot să dau acum un răspuns tranşant", a declarat Barbu.
Totuşi, după ce jurnaliştii au întrebat-o dacă scenariul prezentat de Sebatian Lăzăroiu, predecesorul său, este posibil, ministrul a răspuns: "Nu exclud un astfel de scenariu dacă datele economice vor arăta că acest lucru se impune, dar azi nu avem un scenariu prestabilit neavând datele stabilite împreună cu partenerii noştri".
Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a afirmat joi, la Realitatea Tv, că, în opinia sa, toate pensiile trebuie impozitate, dar a adăugat că, deocamdată, o asemenea măsură nu este necesară, însă, din cauza situaţiei internaţionale pensiile şi salariile bugetarilor ar trebui îngheţate în 2012
"Cred că la un moment dat trebuie impozitate pensiile ca orice venituri. În momentul acesta cred că nu e nevoie (de impozitarea tuturor pensiilor - n.r.), în momentul acesta sigur trebuie îngheţate pensiile, la anul, la cum arată lucrurile din punct de vedere economic", a spus Lăzăroiu, care a menţionat însă că, în 2012, o deteriorare a situaţiei financiare ar putea impune chiar şi impozitarea pensiilor sub 1000 de lei. El a adăugat că, dacă situaţia o va impune, nu vede de ce PDL nu şi-ar asuma responsabilitatea unei asemenea măsuri.
În opinia fostului ministru al Muncii, din cauza situaţiei internaţionale, anul viitor creşterea economică va fi mult mai mică decât a fost estimată iniţială. "E clar că, pe ce se întrevede în momentul ăsta, pensiile ar trebui îngheţate", a spus el.
Lăzăroiu a adăugat că şi salariile bugetarilor ar trebui îngheţate anul viitor. "În plus, la bugetari mai e o chestiune. În momentul în care s-au făcut tăierilor de 25% s-a pus problema recuperării acestor 25% în momentul în care personalul în admnistraţie scade cu 25%, ceea ce nu s-a întâmplat", a menţionat el.
Lăzăroiu nu este însă primul care a avansat acest scenariu al îngheţării pensiilor şi salariilor, ci Elena Udrea. "Ce înseamnă o execuţie bugetară corectă? Că, în principiu, nu mai este nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Ba din contră, România trebuie să se concentreze pe stimularea economiei: investiţii în infrastructură şi stimulente pentru mediul de afaceri. Cheltuind mai mult pentru crearea de locuri de muncă, evident nu se vor putea creşte pensii şi salarii. Poate că pentru majoritatea românilor 2012 nu va aduce o creştere spectaculoasă a nivelului de trai, dar cu siguranţă pentru şomerii de acum care îşi vor găsi locuri de muncă situaţia se va schimba radical", spunea Udrea pe blog pe 7 octombrie.




Categorie articol: 

Comentarii