Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Suferinta sociala

In ultimii ani, antropologii medicali au devenit din ce in ce mai preocupati de suferinta si de caracteristicile ei. Nici nu e de mirare intr-o lume a razboiului, genocidului, oprimarii si bolii. Filosofii s-au ocupat de suferinta timp de mii de ani. In contextul celei mai dezvoltate tehnologii medicale pe care a cunoscut-o vreodata omenirea, cercetatorii se intreaba acum care este scopul suferintei. Nici religia nu a stat deoparte in fata suferintei, dar in societatea contemporana, unde religia si-a pierdut din importanta, stiinta si tehnologia sint cele care cheltuiesc cele mai importante resurse pentru a incerca sa elimine cauzele si experientele suferintei cu care ne confruntam zi de zi.
Din punctul meu de vedere, modul in care ne confruntam cu suferinta in ziua de azi ne face lasi. Sint multe vocile care compara Statele Unite cu un adolescent cu trup tinar si atletic, dar fara de experienta necesara pentru a-i tempera iesirile intempestive, in timp ce societatile mai intelepte ale Europei si Asiei arata o atitudine mai cinica in fata vietii. Iar cinismul lor nu este unul pesimist, asa cum unii optimisti naivi s-au grabit sa-l caracterizeze. E mai degraba cinismul batrinilor, care si-au trait anii si au trecut prin multe, ale caror vieti au devenit povesti pe care nici nu si le-ar fi inchipuit la tinerete.
Printre antropologii care s-au aplecat asupra suferintei Veena Das, Margaret Lock si Arthur Kleinman sint cei mai faimosi. Das analizeaza modul in care oamenii traiesc in vreme de razboi, Lock investigheaza boala si moartea, iar Kleinman, care este si psihiatru, se intreaba cum inteleg propriile existente cei care au trait in vremuri de restriste politica, economica sau sociala. Tot Kleinman mai intreaba "Cum traim cu propriile noastre esecuri morale?” Cum ne invata propria-ne cultura sa traim cu noi insine atunci cind nu putem trai in conformitate cu standardele pe care ne imaginam ca le avem?
Intr-o societate precum cea americana, viata cotidiana devine din ce in ce mai "medicalizata". Desi pe de o parte pentru cei care nu ar beneficia de tratament medical intr-o alta tara acest lucru este bun, pe de alta parte deschide usa unor noi probleme medicale, care nu au existat pina acum. Daca orice poate fi medicalizat, nu mai ramine loc pentru a intelege suferinta din boala, cauzata de o problema sociala, de frica si asa mai departe.
Das se intreaba si ea daca nu cumva suferinta trebuie analizata ca un subsidiar al realitatii, avind in acelasi timp un rol central in ea. Locurile unde are loc un conflict sau ciocniri violente devin, in mod paradoxal, invizibile. Nimeni nu poate povesti ce s-a intimplat acolo, iar cind cineva incearca, povestirea este atit de greu de exprimat incit cei care nu au trecut prin acea suferinta nu o pot intelege. Si asta in ciuda faptului ca violenta si conflictul sint experiente universale ale omenirii. Putini sint cei care vor sa treaca prin experienta suferintei si si mai putini cei care vor sa o vada in cei din jur. In engleza, avem doua proverbe ale caror sensuri par opuse la prima vedere: "Un nefericit nu e niciodata singur" (Misery loves company) si "Rizi si intreaga lume va ride cu tine. Plingi si vei plinge singur" (Laugh, and the world laughs with you. Cry and you cry alone). De fapt, cele doua nu sint chiar atit de opuse. Depinde numai cum le privesti. Cind avem o suparare, ne trebuie cineva sa ne aline, dar nimeni nu vrea sa fie in preajma unei nenorociri. Greseala pe care o facem este sa credem ca suferinta se termina la limitele corpului celuilalt.




Categorie articol: 

Comentarii