Mergi la conţinutul principal

Suceava și opt localități, în carantină. Primar: Am încasat deja câteva zeci de amenzi. Ușor, populația se potolește

România a intrat în scenariul 4 de luptă împotriva noului coronavirus, după ce luni seară au fost confirmate peste 2.100 de cazuri. Totodată, orașul Suceava și opt localități apropiate au fost fost puse sub carantină totală. Ministrul de Interne a anunțat aseară că a fost emisă Ordonanța Militară numărul 6, prin care municipiul Suceava şi localităţile Adâncata, Salcea, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei intră în carantină totală. Digi24 a vorbit cu câțiva dintre primarii din județ.

 

Viorel Cucu, primar Adâncata: Din fericire, noi avem o singură asistentă care a fost confirmată, este internată în spital. Ea locuia mai mult la bloc, avea și o casă aici. Nu avem cazuri în comună, avem izolate în jur de 60 de persoane în 27 de case. N-am avut probleme deosebite. Se vede că boala a indus panică, foarte puțin se mai circulă în localitate. Magazinele au program restrictiv, majoritatea până la 14:00. Mulți lucrează în agricultură, iar cei care au serviciu la Suceava se duc la serviciu, în rest nu vezi lumea pe stradă decât foarte rar. Ne-am făcut o cantitate importantă de clor, spirt și alți dezinfectanți la primărie. Farmaciile funcționeză și au toate felurile de medicamente. Măști pentru toată populația n-avem. Avem în jur de 500, am mai făcut comandă să ne mai aducă 1.000. Foarte greu se găsesc. Mănuși avem în jur de 1.000.

Miron Neculai, primar Bosanci: La ora actuală nu există probleme în localitate. Ieri au făcut dezinfecție prin comună cu clor. Sunt câțiva depistați pozitiv, dar nu există acel focar de infecție despre care se spunea, că ar fi infectate 1.000 de persoane. La intrarea în municipiu sunt cordoane de poliție, îi întorc pe cei care consideră că nu au urgență. Sunt în jur de 4 cazuri, dar, bineînțeles, se menține secret numărul acestor persoane. Avem în jur de 70 de persoane izolate la domiciliu. Au înțeles în mare parte, avem în localitate și undeva la 200 de romi, ei nu prea au înțeles, dar împreună cu poliția locală am luat câteva măsuri împotriva dumnealor și se retrag ușor spre domiciliu și rămân închiși. Am încasat deja câteva zeci de amenzi, dar ușor văd că populația se potolește.

Vasile Andriciuc, primar Șcheia: Avem un centru de carantină, au mai rămas 54. Monitorizăm pe toti care au venit din străinătate și cei care au fist trimiși să fie acasă de la spitalul municipal, în număr de 179. Nu s-au încălcat regulile care au fost stabilite, fiind toți acasă. În continuare, încercăm să identificăm toți agenții economici care au posibilități de cazare. Trecem la igienizarea comunei, am oprit cu microbuze în toate cele cinci sate. Magazinele și-au luat măsuri de igienizare și numai unul sau doi cetățeni în magazinele mici. E o comună foarte activă, sunt foarte multe depozite care asigură alimente către populație, așa încât ne-am luat măsuri pentru fluidizarea traficului. Am inventariat pe cei care au mai mult de 65 de ani, sunt 1.365 de persoane, iar cei care sunt singuri sunt în număr de 125. Serviciul de asistență socială monitorizează toți bătrânii singuri, iar în funcție de nevoie avem echipă care asigură minimul necesar. În general oamenii au câte un sac de făină, de cartofi, au elementele de bază.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro