Mergi la conţinutul principal

Subiecte uşoare la limba română

Ieri, în cele opt centre de Bacalaureat s-a susţinut proba scrisă la limba şi literatura română. Spre bucuria candidaţilor, care au ieşit foarte senini din săli, subiectele au fost mai mult decât accesibile şi nu au depăşit programa, după cum ne-a explicat inspectorul de specialitate, prof. Adrian Simion.
La primul subiect candidaţii au primit un text din "Nuntă în cer" de Mircea Eliade, pe care s-au aplicat apoi nouă itemi care vizau noţiuni de vocabular, de literatură, iar în final aveau de realizat un scurt comentariu referitor la câteva rânduri selectate din text.
La subiectul al II-lea li se cerea să scrie un text argumentativ de 15 - 30 de rânduri despre cunoaşterea de sine pornind de la ideile sugerate de afirmaţia lui Nichita Stănescu, "A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă".
Subiectul al III-lea cerea să se redacteze un eseu de 2 - 3 pagini despre particularităţile de construcţie a personajului dintr-un text dramatic studiat, aparţinând unuia dintre autorii canonici: I. L. Caragiale, Camil Petrescu sau Marin Sorescu. "La subiectele II şi III temele au fost foarte generoase. Elevii puteau alege la Caragiale între «O noapte furtunoasă» sau «O scrisoare pierdută», la Camil Petrescu între «Jocul ielelor» sau «Suflete tari», iar la Marin Sorescu între «Iona», «A treia ţeapă» sau «Răceala». Aveau de ales între texte dramatice clasice, din perioada interbelică sau postbelică, numai să fi învăţat ceva. Având în vedere subiectele mă aştept ca şi la Bacalaureat să avem un procent de promovabilitate foarte bun, ca şi la Evaluarea Naţională", a precizat inspectorul Adrian Simion.
Mâine se va susţine proba obligatorie a profilului, la istorie sau matematică, diferite grade de dificultate, iar vineri se va da proba la alegere specifică profilului şi specializării.
Primele rezultate se vor afişa duminică după-amiază, iar depunerea contestaţiilor se va putea face luni, între orele 8.00 şi 12.00. Rezultatele finale se vor afla vineri, 8 iulie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro