Mergi la conţinutul principal

Structura viitorului CJ Brăila: 14 consilieri PSD, 12 consilieri PNL, câte doi PND, PMP şi ALDE, plus consilierul independent Marian Căpăţînă


Chiar dacă numărătoarea încă este în desfăşurare la Biroul Electoral Judeţean în privinţa structurii viitorului Consiliu Judeţean Brăila, partidele par să aibă o variantă. Potrivit Simonei Drăghincescu, preşedintele PND, structura viitorului CJ Brăila este următoarea: 14 consilieri PSD, 12 - PNL, 2 - PND, 2 - PMP, 2 - ALDE şi consilierul judeţean independent Marian Căpăţână. „Nu mă aşteptam la acest rezultat. Din tot ce se vehicula pe piaţă aşa. De mine se spunea că o să iau 5% şi am luat 12%. E adevărat că am luat 5% la Consiliul Judeţean şi probabil că nu se aştepta nimeni la rezultatul ăsta după două luni de muncă şi cu 11 candidaţi în judeţ. Vă daţi seama că PMP a avut 30 de candidaţi din judeţ şi a luat mai puţine voturi ca mine. Dar nu contează asta. Eu personal sunt mulţumită. Nu mă aşteptam ca Marian Dragomir să ia mai mult decât partidul, pentru că aşa se vehicula în spaţiul public. Dar e treaba lor. Îi felicit! I-am dat telefon şi aseară. E fair play, a obţinut un scor neaşteptat de bun. Recunosc, mă aşteptam să câştige PSD-ul, pentru că se ştie foarte bine cum este. Dar mă aşteptam să iau un pic mai multe voturi decât am luat. Însă pentru că voturile au fost extrem de fracţionate la 13 candidaţi şi dacă adunăm aşa puţin, e clar care e rezultatul. Mi se par puţini cei care au venit la vot. Mă aşteptam să mai vină cu 10.000 mai mult. Asta îmi confirmă toate bănuielile din 2012, despre cum a fost votul atunci. Pentru că nu au plecat aşa dintr-o dată 40.000 de brăileni, să fim serioşi. Nu au mai vrut să vină la vot. Atunci au fost 98.000 de voturi valabil exprimate şi acum 59.000. E ceva în neregulă. Dar oricum, acum în secţie nu s-a mai furat. Le mulţumesc în mod public tuturor celor care au fost alături de mine, de PND şi care au înţeles că într-un sistem politic nu poţi să fii de unul singur şi că ai nevoie să fii într-o echipă. M-a surprins într-un mod foarte plăcut că numărul de voturi de la mine ca primar s-a apropiat foarte mult de numărul de voturi la partid. Cam 10% la partid şi 12% la Primărie", a declarat Drăghincescu despre rezultat. Aceasta a mai precizat că PND a prins un loc de consilier comunal în Consiliul de la Însurăţei şi de la Jirlău, însă calculele nu erau încă încheiate pentru celelalte localităţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro