Mergi la conţinutul principal
“Fără ură, cu toleranţă”

Stop hărţuirii pe internet!

• săptămâna aceasta, la Liceul de Arte s-a desfăşurat o activitate ce a avut ca scop creşterea nivelului de informare şi conştientizare cu privire la efectele bullying-ului

 

Săptămâna aceasta, la Liceul de Arte “Hariclea Darclee” a avut loc acţiunea publică din cadrul Concursului “Fără ură, cu toleranţă”, lansat cu ocazia Zilei Internaţionale a Siguranţei pe Internet 2017. Evenimentul a fost susţinut de consilierul educativ al Liceului de Arte, prof. Veronica Picuş, de prof. Gheorghe Antonescu şi prof. Adrian Vasile.

Scopul acestei acţiuni a fost acela de a creşte nivelul de informare şi conştientizare cu privire la efectele bullying-ului (hărţuire) asupra tuturor celor implicaţi, indiferent care este rolul lor în situaţia de agresiune. În cadrul acestei acţiuni publice s-a evidenţiat şi corelaţia dintre situaţiile de agresiune şi încălcarea Drepturilor Copilului.

La eveniment au fost prezente 60 persoane: elevi, cadre didactice, psihologi, poliţişti, printre care: director Nicoleta Brânzia, director adjunct al liceului, Săndiţa Gaceu, prof. Zane Jarcu, prof. Corina Căluian, prof. Aurelia Ion - inspector şcolar educaţie permanentă, subcomisar Ninetta Anna Sarău şi agent şef adj. Elena Calcan - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila, inspector Nicoleta Codrescu - Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila; prof. psiholog Adrian Vasile - Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională.

Reprezentanţii IPJ Brăila au prezentat şi infracţiunile care pot fi asociate bullying-ului, precum şi sancţiunile pe care le riscă un adolescent care încalcă legea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro