Mergi la conţinutul principal

Steliştii, îngenunchiaţi de norvegieni

Campioana României, Steaua Bucureşti, a fost învinsă cu scorul de 3-0 (0-0) de echipa norvegiană Rosenborg Trondheim, într-o partidă contând pentru prima manşă a play-off-ului competiţiei Europa League la fotbal, disputată pe Arena Naţională din Capitală, în faţa a aproximativ 20.000 de spectatori.
Rosenborg s-a impus graţie golurilor marcate în repriza secundă de Tobias Mikkelsen (min.61), Andre Helland (min.67) şi.Mike Jensen (min.90Â3). Steaua a etalat un joc foarte bun în prima repriză a meciului, combinaţiile în viteză şi presingul roş-albaştrilor punând în dificultate apărarea oaspeţilor. Sub privirile antrenorului Mirel Rădoi, aflat în tribună ca urmare a deciziei UEFA de a-i interzice prezenţa pe banca tehnică, jucătorii Stelei şi-au creat numeroase ocazii pe parcursul primelor 45 de minute, cele mai importante aparţinându-le lui Chipciu (min.2), Filip (min.24), Tade (min.29), Muniru (min.31) şi Hamroun (min.43).

Poziţie evidentă de ofsaid

Oaspeţii, liderii autoritari ai campionatului Norvegiei, au ripostat la rândul lor prin Helland (min.7 şi 13), Sederlund (min.15) şi Mikkelsen (min.33 şi 44), dar tabela a rămas nemodificată până la finalul primului mitan. Accidentat la coapsa stângă în finalul primei reprize, algerianul Hamroun nu a mai putut continua jocul, fiind înlocuit la pauză cu Nicolae Stanciu.
Steaua a continuat să atace şi în debutul reprizei a doua, însă cei care au marcat au fost oaspeţii, care au punctat de două ori în decurs de şase minute, prin Mikkelsen (min.61) şi Helland (min.67), profitând de nesincronizările apărătorilor stelişti. De menţionat, însă, că la cel de-al doilea gol al norvegienilor, Halland a plecat dintr-o poziţie evidentă de ofsaid, nesemnalizată de arbitrul asistent.

Un eşec nemeritat

Rosenborg a înscris pentru a treia oară în prelungirile partidei, prin căpitanul Mike Jensen (min.90^3), care a stabilit rezultatul final: 0-3.
Un eşec nemeritat, totuşi, mai ales prin proporţiile scorului, pentru campionii României, care au dominat destul de clar prima repriză a jocului, precum şi o bună parte din cea secundă, fără să reuşească să concretizeze însă niciuna dintre ocaziile pe care le-au avut.
Returul confruntării dintre Rosenborg şi Steaua se va disputa pe 27 august, la Trondheim (21,00 - ora României), învingătoarea acestei duble manşe urmând să evolueze în grupele Europa League.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro