Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Statul bunastarii europene

Ideile politice par sa isi fi pierdut capacitatea de a inspira, iar liderii politici, abilitatea de a conduce.

Dezbaterea publica este dominata de ingrijorari datorate declinului standardelor morale, accentuarii continue a deosebirilor dintre bogati si

saraci, presiunile statului bunastarii sociale (welfare state). Singurele grupuri care par hotarit optimiste sunt acelea care considera ca

increderea in tehnologie rezolva problemele noastre. Dar mutatiile tehnologice au consecinte diverse, si in orice caz, tehnologia nu se poate

constitui ca baza pentru un program politic eficient. Viata politica nu inseamna nimic fara idealuri, dar idealurile sunt goale daca nu au in

vedere posibilitati reale. Trebuie sa stim si ce tip de societate vrem sa creem si mijloacele concrete de a ne indrepta spre ea. Nici o tema

nu a polarizat mai profund stinga si dreapta, in ultimii ani, decit statul bunastarii, elogiat pe de-o parte si criticat pe de alta. Statul

bunastarii, asa cum exista el astazi, a fost creat in cursul razboiului, sistemul pe care Bismark l-a creat in Germania fiind, de obicei,

considerat forma clasica a acestuia. Din totdeauna, neoliberalii au dorit sa restringa puterile statului; din punct de vedere istoric,

social-democratii si-au dorit mereu sa le extinda. In ultimul timp, se afirma cu tot mai multa putere, o asa numita “a treia cale” care,

afirma necesitatea reconstructiei statului, ignorindu-i pe cei care spun ca “guvernul este inamicul” sau pe ceilalti care spun ca “guvernul

reprezinta raspunsul”. Deci, ce ar trebui sa isi propuna statul social in privinta, sa ne limitam numai la un singur aspect, sa spunem,

asigurarile pentru persoanele virstnice? Se spune ca majoritatea societatilor indiustrializate au populatii in virsta, iar aceasta constituie

o mare problema, datorita faptului ca pensiile reprezinta o bomba cu ceas. Contributiile personale la fondurile de pensii din unele state cum

ar fi Italia, Germania, sau Japonia sunt prea mari ca sa fie suportate, dar permit chiar o crestere economica rezonabila. Un nivel adecvat al

pensiei de stat este o necesitate. De asemenea, se constituie intr-o buna motivatie pentru programele de sustinere a economiilor obligatorii.

Conceptul de pensie care incepe odata cu virsta de pensionare si eticheta de “pensionar” au fost inventii ale statului bunastarii. Dar

acestea nu se conformeaza noilor realitati, ele se aseamana cu dependenta de ajutoare pe care o poate capata oricine. Ele sugereaza

incapacitatea si nu este surprinzator ca numerosi pensionari isi pierd increderea in sine. La inceputul secolului trecut, “a fi batrin”

insemna 60 sau 65 de ani, in contextul in care, in Anglia, speranta de viata a unui tinar de 20 de ani, in anul 1900 era de numai 62 de ani!

Ar trebui sa abolim virsta fixa pentru pensionare si sa ii consideram pe oamenii in virsta mai degraba ca resursa decit ca problema. Atunci

categoria pensionarilor ar inceta sa mai existe, deoarece este separabila de pensii: nu are sens sa blocam fondurile de pensii pentru cei

care nu au atins “virsta de pensionare”. Fiecare persoana trebuie sa poata utiliza astfel de fonduri dupa cum doreste, nu pentru a parasi

piata muncii, ci pentru a-si finanta educatia continua. O societate care separa virstnicii de majoritate in ghetouri de pensionari nu poate

fi numita inclusiva. Tinerii trebuie sa fie dornici sa ii priveasca pe virstnici ca pe niste modele, iar virstnicii sa se considere, ei

insisi, in serviciul generatiilor viitoare. Sunt realiste aceste idealuri intr-o societate care a exilat respectul si in care virsta

inaintata nu mai pare sa implice intelepciune? Mai multi factori ne sugereaza ca ar putea fi.




Categorie articol: 

Comentarii