Mergi la conţinutul principal

Statuie monumentală, de peste 4 m înălţime, în centrul Barierei Călăraşilor

Dacă toate lucrurile vor merge aşa cum ar trebui, peste doi ani ar trebui să avem în Brăila o statuie monumentală, înaltă de cel puţin patru metri, care să îi impresioneze pe şoferii ce trec prin actuala Barieră a Călăraşilor, fie că sunt localnici sau vizitatori aflaţi în tranzit. Statuia din bronz masiv, aşezată pe un postament impunător, îl va înfăţişa pe domnitorul Vlaicu - Vladislav Vodă, cel considerat ctitorul Brăilei, deoarece a semnat şi parafat primul document oficial în care apare numele Brăilei. Este vorba despre un tratat comercial încheiat cu negustorii braşoveni, cărora li s-a acordat scutire de vamă pentru mărfurile cu care treceau prin Brăila. "Per viam Braylam" se menţionează în documentul datat 20 ianuarie 1368 şi considerat în prezent certificatul de naştere al Brăilei.
În 2018 se vor împlini 650 de ani de atestare documentară a oraşului nostru, iar inaugurarea unei statui monumentale a ctitorului Vlaicu Vodă va face parte din ceremoniile ce vor marca momentul aniversar. Ideea ridicării statuii i-a aparţinut consilierului local Ionel Alexandru. Acesta s-a străduit, în ultimii doi ani, să îşi convingă colegii consilieri despre oportunitatea unei astfel de investiţii. Până la urmă, lucrurile s-au pus în mişcare, dar până acum au înaintat cu viteza melcului. Astfel, deşi anul trecut s-a alocat un buget iniţial pentru demararea proiectului, în valoare de 100.000 lei, încă nu s-a făcut nimic concret.
Abia recent, într-o şedinţă a Consiliului Local Municipal, s-a definitivat amplasamentul viitorului monument. Au fost cinci variante luate în calcul: 1. inelul din mijlocul intersecţiei Bariera Călăraşilor; 2. acostamentul dinspre insula din faţa Catedralei; 3. în locul Crucii Eroilor, de pe platoul din Piaţa Piaţa Independenţei; 4. în locul statuii Ecaterinei Teodoroiu, care ar fi urmat să fie reamplasată în faţa bisericii Sf. Ioan, de pe Calea Galaţi, acolo unde s-a aflat cu zeci de ani în urmă, când a fost dezvelită; 5. pe Str. Anghel Saligny, lângă fosta Gară Fluvială; 6. în Grădina Mare. "Cea mai potrivită locaţie, cea care a şi fost votată până la urmă de Consiliul Local, a fost cea din rondoul Barierei Călăraşilor, unde în prezent sunt aranjamente florale. Acolo va avea statuia cea mai mare vizibilitate. Celelalte propuneri nu prea erau potrivite. Lângă Catedrală ar fi avut o poziţie mai ascunsă şi, oricum, terenul respectiv aparţine în prezent Arhiepiscopiei, deci ar fi însemnat o întreagă birocraţie să o putem pune acolo. Să ne apucăm să desfiinţăm crucea de pe platoul din faţa Primăriei ar fi fost total nepotrivit, să o mutăm pe Ecaterina Teodoroiu iarăşi nu prea se cuvenea, iar ca să o ducem pe malul Dunării, lângă vechea Căpitănie, nu avea niciun farmec", ne-a declarat Ionel Alexandru, "părintele" acestei iniţiative.

S-a schimbat şi denumirea zonei

Între timp, şi alţi consilieri s-au alăturat ideii lui Alexandru, astfel că proiectul de hotărâre privind amplasarea statuii lui Vlaicu Vodă în inelul din mijlocul intersecţiei Barierei Călăraşilor a fost iniţiat de un grup mai mare, din care au făcut parte şi aleşii locali Tudorel Arbunea, Sorin Boşneag, Alexandru Dănăilă, Simona Drăghincescu, Silviu Mangiurea, Daniel Negoiţă şi Cristian Pricop. Pe lista iniţiatorilor a fost trecut şi primarul Aurel Simionescu. "Nu se cuvenea ca, peste doi ani, când se va inaugura statuia, să nu figureze şi actualul primar printre cei care au venit cu iniţiativa", ne-a spus Ionel Alexandru, bucuros că ideea lui a fost îmbrăţişată de atâţia colegi şi că proiectul de hotărâre privind locul de amplasare a statuii a trecut fără probleme prin CLM.
În aceeaşi hotărâre votată de consilierii locali se specifică faptul că intersecţiei Bariera Călăraşilor i se atribuie, mai nou, denumirea Piaţa Vlaicu-Vladislav Vodă. Schimbarea denumirii nu se va face imediat, ci abia în 2018, atunci când va fi dezvelită statuia. "Se merge pe considerentul că anul acesta este unul electoral, cu două rânduri de alegeri, în vară şi în toamnă, şi nu era momentul să umblăm la denumiri de străzi şi pieţe, deoarece schimbarea îi afectează pe toţi locatarii zonelor respective, care trebuie să îşi schimbe buletinul ca să poată vota", ne-a mai explicat Ionel Alexandru.
Bugetul alocat pentru această investiţie, de 100.000 lei (un miliard de lei vechi n.n.), se va dovedi, cu siguranţă, prea mic, dacă monumentul va arăta aşa cum îl descrie în prezent Ionel Alexandru. Acesta spune că este vorba despre o statuie din bronz masiv, înaltă de circa 2,5 metri, aşezată pe un postament realizat artistic care va avea, de asemenea, circa 2 metri înălţime. Per total, întregul ansamblu va măsura între 4 şi 5 metri înălţime, proporţiile exacte urmând a fi stabilite de sculptorul care va realiza lucrarea. "Sculptorul va trebui să ţină cont de părerile unor arhitecţi, astfel încât să regimul de înălţime al monumentului să fie proporţional cu catedrala şi cu blocurile din jur", ne-a spus Ionel Alexandru.
Partea proastă este că nici până la ora actuală nu s-au definitivat demersurile legale necesare pentru atribuirea contractului de realizare a statuii. Evident, aceasta nu va putea fi făcută decât de un artist consacrat, care, însă, trebuie să fie desemnat printr-o licitaţie publică. "Lucrarea propriu-zisă s-ar putea face într-un an de zile. Important este să se atribuie cât mai repede contractul, ca să fie timp, să terminăm până în 2018, când va fi momentul aniversar al Brăilei", ne-a spus Ionel Alexandru, care se declară optimist cu privire la şansele de realizare a acestui proiect.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro