Mergi la conţinutul principal

Statele Unite instalează un sistem american antirachetă în Coreea de Sud

Cei doi aliaţi au convenit asupra instalării aşa-numitului sistem de apărare terestru mobil de mare altitudine THAAD pentru a-i proteja mai bine pe militarii Coreei de Sud şi ai Statelor Unite din regiune de capacitatea balistică şi nucleară din ce în ce mai mare a Coreei de Nord, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului sud-coreean al Apărării, Ryu Jae-seung, relatează The New York Times.

Autorităţile de la Seul şi cele de la Washington au purtat timp de mai multe luni discuţii cu privire la implementarea noului sistem. Ryu a spus că oficiali din ambele state se află în stadiul final de alegere a locului pentru instalarea bazei Thaad.

Ministrul de Externe al Chinei a declarat că această decizie va aduce modificări echilibrului strategic din regiune şi va submina interesele ţării sale în materie de securitate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro