Mergi la conţinutul principal

Stancu vrea musai universitate de stat la Brăila

El a declarat că i se pare anormal ca Brăila, un oraş care se află între primele 10 din ţară, să nu aibă o universitate de stat, dat fiind că o astfel de instituţie schimbă faţa oraşului nu doar din punct de vedere intelectual, ci şi al civilizaţiei. Stancu a precizat că a discutat deja cu primarul Simionescu şi cu inspectorul şcolar general Viorel Mortu, iar faptul că ministrul Educaţiei este membru PSD este cu siguranţă un ajutor în plus, în demersurile celor care doresc ca, în septembrie 2010, să-şi deschidă porţile o instituţie de învăţământ superior de stat la Brăila: "La prima inventariere ne-ar interesa câteva discipline care nu sunt atât de întâlnite la alte universităţi din ţară. Ne-am gândit la siguranţa alimentelor, la ingineri agronomi şi medicină veterinară, acvacultură şi mediu şi mai sunt şi alte posibilităţi. Localuri avem în mai multe zone, unul este cel în care funcţionează astăzi Universitatea Dunărea de Jos, mai avem Liceul de chimie, dar şi Liceul de construcţii. S-a discutat cu ministrul Ecaterina Andronescu şi aceasta şi-a arătat disponibilitatea şi sper ca cel târziu marţi să plece către minister dosarul necesar".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro