Mergi la conţinutul principal

Stancu, supărat pentru condamnarea lui Drăgan

Şeful social democraţilor brăileni, Gheorghe Bunea Stancu, pare să nu fie prea încântat de condamnarea la 3 ani de închisoare a directorului DSVSA Brăila, Gicu Drăgan. Concret, acesta a comentat episodul vineri, în cadrul unei conferinţe de presă a PSD, subliniind că din punctul său de vedere, directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a fost un profesionist. "Trăim în momente nu foarte plăcute, din păcate. Dar suntem specialişti în ascultat telefoane, în infracţiuni de pericol şi ce mai vreţi dumneavoastră. Aţi văzut ce a păţit Gicu Drăgan şi probabil că o să mai păţească şi alţii că...asta e. Dacă şi el merita treaba asta... Dar, în sfârşit, probabil că eu mă pricep mai puţin. Cu siguranţă că era un om reprezentativ pentru Brăila, mai ales în branşa lui. Era foarte bine cunoscut şi recunoscut, un profesionist desăvârşit şi iată ce i s-a întâmplat. Să zicem Doamne-fereşte! Asta este o boală care se poate lua, e contagioasă", a declarat Stancu.
Reamintim că atât directorul executiv DSVSA Brăila, Gicu Drăgan, cât şi medicul veterinar Nicu Trifan au fost condamnaţi la câte 3 ani de închisoare cu suspendare condiţionată, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual. Aceştia au fost trimişi în judecată încă din noiembrie 2011, ca parte dintr-un megadosar instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde cap de listă este Viorel Gheorghiţă, directorul DSVSA Galaţi, urmat de Neculai Dumitru, patronul uneia dintre cele mai mari firme de distribuţie a produselor alimentare din oraşul vecin.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro