Mergi la conţinutul principal

Stancu. Se strânge laţul

Încă o lovitură pentru preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, în războiul cu Agenţia Naţională de Integritate. Ieri, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a raportului ANI potrivit căruia Bunea Stancu a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, precizează presa centrală. Şansele de câştig ale preşedintelui CJ Brăila în războiul cu ANI se cam prăbuşesc, deciziile date de judecători în ultimul timp fiind în defavoarea lui Stancu Gheorghe Bunea Stancu a fost acuzat că şi-a subcontractat contracte, prejudiciul atingând o valoare pe 1,5 milioane de euro.
Potrivit ANI, şeful Consiliului Judeţean Brăila a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese şi a săvârşit "infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie", asta după ce a semnat contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme unde el este acţionar majoritar. Potrivit comunicatului ANI, Stancu a întocmit şi adoptat atât expunerile de motive, cât şi hotărârile Consiliului Judeţean Brăila, şi a semnat contractele de asociere între CJ Brăila cu SC Clubul de Fotbal Brăila SA, respectiv cu Asociaţia Sportivă Handbal Club "Dunărea" Brăila, în baza cărora a fost încasată suma totală de 7.512.207 lei. Conform reglementărilor Legii 161/2003, articolul 774, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene li se interzice să ia parte la deliberarea şi adoptarea hotărârilor în care au un interes patrimonial faţă de problema supusă dezbaterii, hotărârile adoptate prin încălcarea acestei prevederi fiind nule de drept. Agenţia Naţională pentru Integritate a sesizat organele judiciare în legătură cu presupusele fapte ale lui Gheorghe Bunea Stancu şi a demarat procedurile pentru anularea contractelor.
Stancu a fost învins de ANI în dosarul "Sportul", cel puţin în primă instanţă. În data de 18 octombrie 2013, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au dat soluţia în dosarul în care Gheorghe Bunea Stancu este acuzat că a semnat contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme unde el este acţionar majoritar. Judecătorii i-au respins reclamantului Stancu cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Soluţia în dosarul nr. 6647/2/2012 nu era însă definitivă şi a fost atacată cu recurs, termenul de judecată la Înalta Curte fiind stabilit pentru data de 17 iunie 2014.
Şi celălalt proces, în care Stancu se judecă cu ANI, dosarul nr. 8586/2/2011, a ajuns pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În septembrie anul trecut, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea lui Gheorghe Bunea Stancu, ca nefondată, însă acesta a declarat recurs. Inspectorii ANI susţin că, în calitate de şef al CJ Brăila, Bunea Stancu a acordat cinci contracte în valoare totală de 2,7 milioane de lei (aproximativ 638.000 de euro), fără TVA, firmei "Concivia", pe care o controlează prin intermediul "Bursagrirom" SA. Stancu a contestat raportul ANI în instanţă. Termenul de judecată pentru acest dosar este tot 17 iunie.

Trimis în judecată pentru finanţarea PSD

Acestea nu sunt singurele probleme ale preşedintelui PSD Brăila. Şi Direcţia Naţională Anticorupţie l-a trimis în judecată, în ianuarie 2012, pe Stancu, în dosarul "Mită la PSD". Alături de el au ajuns în faţa instanţei şi Ioan Niculae, proprietarul grupului Interagro, Viorel Barac, director în acelaşi grup, precum şi pe Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, toţi fiind acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice.
În noiembrie 2013, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a dispus achitarea lui Stancu, precum şi a celorlalţi trei inculpaţi, însă în cauză s-a declarat recurs, cauza urmând să ajungă pe rolul Tribunalului Bucureşti. În acest dosar, liderul PSD Brăila era acuzat de folosirea influenţei şi autorităţii ce rezultă din funcţia de conducere într-un partid, pentru a obţine pentru altul bani sau foloase necuvenite, în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale a lui Mircea Geoană. Dacă în primă fază era vorba despre o mită de 1 milion de euro, pe parcursul cercetărilor, procurorii anticoruţie au stabilit că din suma respectivă s-ar fi plătit efectiv aproximativ 150.000 de euro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro