Mergi la conţinutul principal

Stancu, o nouă condamnare la închisoare, de data aceasta în dosarul “Sportul”

Tribunalul Vrancea a dat sentinţa în dosarul de corupţie în care inculpaţii sunt fostul preşedinte CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, şi  fostul director economic al instituţiei, Rusu Alina Daniela • cei doi au fost acuzaţi că au aprobat finanţarea ilegală a două cluburi sportive • Stancu a primit 3 ani închisoare pentru conflict de interese şi a fost achitat pentru abuz în serviciu • Rusu Alina Daniela a fost achitată • sentinţa nu este definitivă

 

Stancu a primit condamnare într-un alt dosar de corupţie. Tribunalul Vrancea a dat sentinţa în dosarul care îi are ca inculpaţi pe Gheorghe Bunea Stancu şi Rusu Alina Daniela. Stancu a primit 3 ani închisoare pentru conflict de interese şi a fost achitat pentru abuz în serviciu. În schimb, faţă de inculpata Rusu Alina s-a dispus achitarea.

După cum a transmis Tribunalul Vrancea, judecătorii au admis solicitarea reprezentantului DNA privind completarea încadrării juridice pentru ambii inculpaţi, cu prevederile referitoare la consecinţele deosebit de grave în ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos material necuvenit. “Condamnă pe inculpatul GHEORGHE BUNEA STANCU la o pedeapsă principală de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, în formă continuată. Constată că această infracţiune este concurentă cu cea pentru care inculpatul a mai fost condamnat prin sentinţa penală din 20.11.2013 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală a Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală. Contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Gheorghe Bunea Stancu prin sentinţa penală a Tribunalului Bucureşti, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, şi aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare, la care aplică şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică, pe durata maximă prevăzută de vechiul Cod penal, respectiv 10 ani. Deduce din durata pedepsei principale aplicată inculpatului perioada executată din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, de la 02.04.2015 până la 10.08.2016. Achită pe acelaşi inculpat, Gheorghe Bunea Stancu, pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Lasă nesoluţionată acţiunea civilă rezultată din infracţiunea de abuz în serviciu. Dispune confiscarea de la inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, în folos statului, a sumei de 1.816.790 lei. Menţine măsura sechestrului asigurător instituită în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din 12.05.2015 asupra bunurilor aparţinând inculpatului Gheorghe Bunea Stancu, până la aducerea la îndeplinire a măsurii de confiscare specială dispusă prin prezenta sentinţă. Achită pe inculpata Rusu Alina Daniela pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor inculpatei Rusu Alina Daniela. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, este soluţia instanţei din data de 8 martie.

La începutul lunii august 2015, procurorii DNA Galaţi au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stancu şi a directorului economic al CJ, Alina Daniela Rusu. Inculpaţii sunt acuzaţi de infracţiunile de abuz în serviciu şi conflict de interese, asta după ce au aprobat finanţarea a două cluburi sportive, SC Club Fotbal Brăila şi Asociaţia Handbal Club “Dunărea” Brăila, considerată ilegală de procurorii DNA. Dosarul a ajuns la Tribunalul Vrancea, unde se află încă o cauză în care este judecat fostul preşedinte CJ Brăila, “Stancu vs. DNA”. În acest dosar, Gheorghe Bunea Stancu este judecat pentru infracţiuni de corupţie, alături de alţi funcţionari ai Consiliului Judeţean Brăila, fiind vorba de acordarea unor contracte considerate de procurori preferenţiale, prejudiciul estimat de aceştia fiind de aproape 3 milioane lei. Pe 2 octombrie 2014, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi a dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stancu, Florin Mija şi a încă 12 funcţionari, salariaţi ai CJ Brăila. Pe lista inculpaţilor apar şi trei societăţi de construcţii prin care s-ar fi derulat întreaga afacere, alături de cei doi administratori, numărul total al celor trimişi în faţa instanţei ridicându-se la 19. În cauză s-a dispus luarea unor măsuri de indisponibilizare a bunurilor inculpaţilor în vederea asigurării reparării prejudiciului. Următorul termen de judecată în acest dosar este 29 martie.

Reamintim că Gheorghe Bunea Stancu a ajuns în spatele gratiilor la începutul lui aprilie 2015, după ce a fost condamnat la 3 ani închisoare în dosarul “Mită la PSD”. A scăpat de închisoare, după un an şi jumătate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro