Mergi la conţinutul principal

Stancu nu-şi face probleme că nu se va înţelege cu "doamna Giana"

Preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, nu-şi face probleme în legătură cu o eventuală ieşire de la guvernare a partidului său, pomenită în declaraţiile unora dintre liderii centrali ai PSD. Stancu este de părere că zicala potrivit căreia "câinele nu pleacă de bunăvoie din faţa măcelăriei" este perfect valabilă în acest caz şi mizează pe menţinerea coaliţiei PSD-PDL încă mult timp de acum înainte. Pe de altă parte însă, liderul social-democrat local este sigur că, indiferent de disputele şi, eventual, ruperea relaţiilor între cele două partide la centru, în Brăila, PSD şi PDL se vor înţelege foarte bine în continuare. El a explicat că a avut o primă discuţie cu Giana Pătraşcu, preşedintele PDL local, "ca şi colegi de administraţie şi preşedinţi de partid" şi colaborarea este foarte bună: "Brăila a fost întotdeauna echidistantă, când a fost vorba de certurile la nivel naţional sau de atacurile unora sau ale altora. Eu cred că Brăila are nevoie de relaţii prieteneşti atât cu PDL-ul, cât şi cu celelalte partide, indiferent dacă nu sunt la guvernare astăzi. Am încercat să fim echilibraţi şi să ajutăm şi pe unii, şi pe alţii, la nivelul nostru, cu ceea ce am putut aici. Dacă vom reuşi să schimbăm mentalitatea oamenilor şi toţi să considere că dacă facem ceva, aducem un milion, două, trei, cinci pentru judeţ, înseamnă că satisfacem o parte din interesul general. Hai să realizăm ceva, înainte de a împărţi. Dacă împărţim înainte de a realiza, avem o mare problemă. Oricum, nu cred că o să avem conflicte la Brăila, indiferent care este cursul la nivel naţional şi consider că împreună cu doamna Giana, fiind om de administraţie, putem face lucruri bune şi putem înţelege mai bine interesul Brăilei în ce priveşte implementarea banilor europeni şi a programelor de interes naţional şi, nu în ultimul rând, de interes local".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro