Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Stancu achitat

fostul şef al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost găsit nevinovat în dosarul în care era acuzat de fapte de corupţie, alături de omul de afaceri Ioan Niculae • este singurul din lista inculpaţilor care a scăpat, cel puţin în primă instanţă • pe de altă parte, judecătorii i-au condamnat pe Ioan Niculae şi Bărac Viorel la câte 3 ani şi 6 luni închisoare, pe Toncea Nicoleta la 3 ani închisoare, în timp ce firmele au primit amenzi penale • în 2016, Gheorghe Bunea Stancu a fost trimis în judecată de DNA, alături de omul de afaceri Ioan Niculae, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă • Stancu ar fi făcut lobby pentru promulgarea unei hotărâri de guvern prin care să fie acordate facilităţi fiscale privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, în beneficiul financiar al grupului InterAgro

 

Nevinovat. Sentinţă pentru fostul şef al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, în dosarul “InterAgro”. Stancu a fost achitat de judecătorii Tribunalul Bucureşti. El a fost acuzat de fapte de corupţie, alături de omul de afaceri Ioan Niculae, dosarul ajungând pe rolul instanţei în aprilie 2016, după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată.

Din lista inculpaţilor, Gheorghe Bunea Stancu este singurul care a fost achitat, ceilalţi inculpaţi primind pedepse cu închisoarea. În 2016, Stancu a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. El ar fi făcut lobby pentru promulgarea unei hotărâri de guvern prin care să fie acordate facilităţi fiscale privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, în beneficiul financiar al grupului “InterAgro”, aparţinând omului de afaceri Ioan Niculae.

 

Verdictul în acest caz a fost dat ieri după-amiază, asta după un proces care a durat doi ani şi jumătate. În final, judecătorii au decis. Potrivit informaţiilor transmise de purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bucureşti, instanţa l-a condamnat pe inculpatul Ioan Niculae la pedeapsa finală de 3 ani şi 6 luni închisoare. S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Judecătorii au decis achitarea inculpatului Gheorghe Bunea Stancu.

Faţă de Bărac Viorel, alt inculpat în dosarul “InterAgro”, s-a dispus condamnarea la aceeaşi pedeapsă ca şi Niculae, 3 ani şi 6 luni închisoare, în timp ce Toncea Nicoleta a primit o condamnare de 3 ani închisoare. În lista inculpaţilor sunt şi persoane juridice care au primit condamnări cu amenzi penale. Astfel, SC “InterAgro” şi “Intervit”  SRL au primit 150.000 lei amendă penală,  SC “Libarom Agri” şi SC “Mike Trading & Investment” SRL au fost condamnate la câte 250 mii lei amendă penală şi pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice după rămânerea definitivă a sentinţei. În plus, judecătorii au dispus confiscarea de la inculpaţii Ioan Niculae, Bărac Viorel, Toncea (actuala Niculae) Nicoleta Mariana şi inculpaţii persoane juridice a câte 3.543.833 lei. “Menţine măsura asiguratorie a sechestrului în vederea confiscării speciale şi a recuperării cheltuielilor judiciare, până la concurenţa sumei de 24.806.831 lei (câte 3.543.833 lei/inculpat). Instituie în vederea confiscării speciale şi a recuperării cheltuielilor judiciare măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Ioan Niculae, Bărac Viorel, Toncea Nicoleta, SC Intervitt, SC Libarom Agri, SC Mike Trading până la concurenţa sumei”, au mai stabilit judecătorii.

 

Acuzaţiile DNA

Trimiterea în judecată dispusă de procurorii DNA şi postată pe site în data de 26 aprilie 2016 arată concret faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii. Procurorii din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au

decis să îi trimită în faţa instanţei pe inculpaţi. Primul, Niculae Ioan, aflat atunci în executarea unei pedepse privative de libertate, administrator al S.C. INTERAGRO SA şi SC INTERVITT SRL, judecat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă, în formă continuată, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani. Al doilea pe listă era Gheorghe Bunea Stancu, aflat tot în executarea unei pedepse privative de libertate, la data faptei preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila şi preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Brăila, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. La rândul său, Toncea Nicoleta Mariana, preşedinte al SC INTERAGRO SRL, la data faptelor, era acuzată de săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani, iar Bărac Viorel, director general SC INTERAGRO SA, la data faptelor, judecat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Inculpaţii persoane juridice, adică SC InterAgro, SC Intervitt, SC Libarom Agri şi SC Mike Trading & Investment SRL au fost trimise în judecată pentru evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la evaziune fiscală.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat faptul că, în perioada august 2008 - martie 2009, între S.C. INTERAGRO S.A. şi SC LIBAROM AGRI SRL, societate specializată în producţie agricolă şi tranzacţii cu produse agricole, s-a încheiat şi derulat un contract fictiv având ca obiect prestarea unor servicii de publicitate.

Au fost înregistrate în contabilitatea firmei INTERAGRO SA, operaţiuni nereale în baza cărora s-au eludat plăţile taxelor şi impozitelor către bugetul de stat. Obiectul contractului a constat în realizarea de materiale promoţionale (brelocuri, post-it-uri şi standuri) pentru S.C. Interagro S.A.

Concret, în urma încheierii şi derulării contractului respectiv, ca urmare a deciziei inculpatului Ioan Niculae, au fost înregistrate în evidenţa contabilă cheltuieli deductibile în sumă totală de 36.245.000 lei.

În aceeaşi perioadă, tot inculpatul Ioan Niculae a fost cel care a decis şi coordonat realizarea unui circuit de spălare a banilor, prin intermediul unor operaţiuni fictive, prin firmele faţă de care s-a dispus trimiterea în judecată ca persoane juridice, scopul fiind acela de a externaliza veniturile firmei „mamă” (INTERAGRO SA), pentru a nu fi supuse taxării/impozitării, de a crea imposibilitatea urmăririi sumelor de bani intrate în firmă de către eventuali creditori şi de a finanţa unele afaceri din cadrul grupului fără a se apela la metodele obişnuite (împrumuturi, credite bancare etc.). În acest fel a fost finanţată cu 5.000.000 euro firma INTERVITT SRL (divizia de vinificaţie a grupului INTERAGRO), prin majorarea capitalului social prin aportul unei firme de tip off shore din Insulele Virgine Britanice ce îşi desfăşoară activitatea în Cipru, controlată tot de inculpatul Ioan Niculae.

Încheierea şi derularea contractului de prestări servicii de publicitate dintre S.C. Interagro S.A. şi societatea respectivă, s-a făcut prin intermediul inculpatului Bărac Viorel, care a semnat contractul şi ulterior s-a ocupat de transferarea sumelor de bani către SC LIBAROM AGRI SRL.

Inculpaţii au beneficiat şi de ajutorul preşedintelui SC INTERAGRO SRL, Toncea Nicoleta Mariana, care, din dispoziţia inculpatului Ioan Niculae, s-a implicat în realizarea plăţilor către firma SC LIBAROM AGRI SRL şi de reintroducerea sumelor de bani „spălate” în circuitul civil. Circuitul financiar de spălare a banilor proveniţi din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, iniţiat şi coordonat de inculpatul Ioan Niculae a avut ca urmare prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 11.438.169 lei, reprezentând TVA în sumă de 6.886.550 lei şi impozit pe profit în sumă de 4.551.619 lei.

 

Stancu atras în cursă cu promisiuni

În perioada ianuarie - martie 2009, au arătat procurorii DNA, patronul grupului S.C. Interagro S.A., Ioan Niculae, a iniţiat şi desfăşurat activităţi de corupere, prin intermediul inculpatului Gheorghe Bunea Stancu, a suspectului Said Baaklini şi a unei alte persoane, a unor funcţionari publici şi înalţi demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilităţi fiscale privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice. Acest lucru ar fi adus un beneficiu direct firmei INTERAGRO de circa 600.000.000 euro, reprezentat de vânzarea îngrăşămintelor chimice din stocurile existente sau ce urma a fi produse. “Adoptarea unei asemenea hotărâri era ilegală, atrăgând sancţionarea României de către Comisia Europeană prin procedura de «infringement», pentru încălcarea normelor privind concurenţa neloială şi ajutorul de stat, ceea ce ar fi prejudiciat bugetul de stat atât în mod direct cât şi indirect (agricultorii ar fi trebuit să restituie ajutorul de stat - 600 milioane euro, iar România pierdea peste 150 milioane euro ca urmare a blocării altor programe în domeniul agriculturii). În acest context, inculpatul Ioan Niculae i-a promis suspectului Said Baaklini suma de 2.000.000 euro, persoanei respective suma de 1.000.000 euro, iar lui Gheorghe Bunea Stancu, la acea vreme preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, un folos reprezentat de profitul pe care firmele controlate de primul le-ar fi obţinut în urma distribuirii îngrăşămintelor livrate de S C. INTERAGRO S.R.L. în judeţele din jurul Brăilei”, se precizează în rechizitoriul de trimitere în judecată al DNA.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin SC INTERAGRO SA şi SC INTERVITT SRL până la concurenţa sumei de 11.438.169 lei. De asemenea, a mai fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra părţilor sociale ale SC INTERVITT SRL. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 

Dosarele lui Stancu

Dacă în dosarul “InterAgro”, fostul preşedinte al CJ Brăila a scăpat, la prima instanţă, el mai este totuşi urmărit de acuzaţii în alte cauze care sunt în curs de judecată. Două dosare sunt pe rolul Tribunalului Vrancea, acuzaţiile fiind aduse tot de procurorii anticorupţie. În dosarul “Stancu vs DNA”, Gheorghe Bunea Stancu este judecat pentru infracţiuni de corupţie, alături de alţi funcţionari ai Consiliului Judeţean Brăila, fiind vorba de acordarea unor contracte considerate de procurori preferenţiale, prejudiciul estimat de aceştia fiind de aproape 3 milioane lei.

Pe 2 octombrie 2014, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi a dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stancu, Florin Mija şi a încă 12 funcţionari, salariaţi ai CJ Brăila. Pe lista inculpaţilor apar şi trei societăţi de construcţii prin care s-ar fi derulat întreaga afacere, alături de cei doi administratori, numărul total al celor trimişi în faţa instanţei ridicându-se la 19. În cauză s-a dispus luarea unor măsuri de indisponibilizare a bunurilor inculpaţilor în vederea asigurării reparării prejudiciului. Următorul termen de judecată în acest dosar este 16 noiembrie.

În dosarul “Sportul”, procurorii anticorupţie au deschis ancheta întrucât acuzaţiile ANI în această cauză au căpătat iz penal. La începutul lunii august 2015, procurorii DNA Galaţi au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stancu şi a directorului economic al CJ, Alina Daniela Rusu. Inculpaţii sunt acuzaţi de infracţiunile de abuz în serviciu şi conflict de interese, asta după ce au aprobat finanţarea a două cluburi sportive, SC Club Fotbal Brăila şi Asociaţia Handbal Club “Dunărea” Brăila, considerată ilegală de procurorii DNA.

Dosarul are următorul termenul de judecată stabilit pe 19 noiembrie.

Stancu a încasat şi o condamnare, însă a reuşit să iasă din spatele gratiilor după un an şi jumătate de închisoare. Reamintim că Gheorghe Bunea Stancu a ajuns în spatele gratiilor la începutul lui aprilie 2015, după ce a fost condamnat la 3 ani închisoare în dosarul “Mită la PSD”. În seara de 2 aprilie, el a fost ridicat de acasă şi dus la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, în mai 2015 fiind mutat la Penitenciarul Focşani, unde a şi executat pedeapsa privativă de libertate. În data de 10 august 2016, Stancu s-a întors acasă, el fiind liberat condiţionat de instanţă.

 

 




Categorie articol: 

Comentarii