Mergi la conţinutul principal

Staţiile de irigaţii din judeţ sub ameninţarea sistării curentului electric

* în acest răstimp câştigat, utilizatorii de apă va trebui să determine Executivul să aloce banii pentru stingerea debitelor * datoria OUAI-urilor către "Electrica" a ajuns la 2,34 milioane de lei, din care aproape 2 milioane sunt penalităţi *

Scandal de proporţii în agricultură, legat de capitolul irigaţii, într-un an agricol care se anunţă secetos. Sâmburele de scandal îl constituie plata cu întârziere de către bugetul de stat a facturilor la energie electrică în cadrul măsurii de sprijin financiar acordat producătorilor agricoli. Din cauza acestor întârzieri, la furnizorul de energie s-au adunat datorii peste datorii, iar în final acesta a ajuns să ameninţe cu sistarea furnizării energiei electrice către sistemul de irigaţii.

Ba, chiar în prima jumătate a acestei săptămâni, "Electrica" Brăila a trimis un ultim avertisment către Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) pe motiv că nu au achitat sumele restante pentru energia consumată anul trecut, plus penalităţile aferente. Potrivit acestui aviz, "Electrica" ar fi urmat să întrerupă curentul chiar cu ziua de ieri, însă pe ultima sută de metri, la nivel local, prin intervenţia Prefecturii, s-a ajuns la o soluţie de compromis: amânarea sistării până pe 17 mai. În acest răstimp ar urma ca OUAI să-şi rezolve problemele legate de neplata subvenţiilor la irigaţii cu Ministerul Agriculturii, cel al Finanţelor şi, nu în ultimul rând, Ministerul Economiei. Cele trei ministere sunt actorii principali, în sensul că Ministerul Finanţelor alocă banii pentru subvenţii, care se acordă prin intermediul Ministerului Agriculturii. Implicarea Ministerului Economiei este aceea că în subordinea sa se află furnizorul de curent, cel la care ar fi trebuit să ajungă banii din subvenţii. Ar mai trebui adăugat că mecanismul de subvenţionare era următorul: banii reprezentând contravaloarea energiei electrice consumată de OUAI pentru irigat erau alocaţi de la buget şi ar fi trebuit vărsaţi în contul "Electrica" prin decont în baza facturilor emise către OUAI.

Amânare de moment, până pe 17 mai

"Ameninţarea întreruperii curentului a venit fără a se ţine cont că această perioadă este deosebit de importantă pentru legumicultori, care pun răsadurile în câmp şi au nevoie să irige. Plus că urmează declanşarea campaniei de irigaţii la orz şi apoi la grâu, cu atât mai mult cu cât la acest moment discutăm despre secetă pedologică accentuată", s-a arătat revoltat preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli (APA) Brăila, Costică Măcelaru. De altfel, el este, alături de organismul de conducere al asociaţiei, semnatarul unei scrisori deschise adresate în principal Preşedinţiei şi Executivului. "Recent, «Electrica» SA a transmis agenţiilor subordonate o avertizare de aplicare a măsurilor de debranşare, pentru neîncasarea unor penalităţi de întârziere la plată, de către bugetul statului. Termenul de debranşare, conform preavizării, este miercuri, 5 mai 2010. Aplicarea acestei măsuri va avea consecinţe extrem de grave pentru agricultorii care au reuşit să investească, pentru a putea utiliza apa de irigat şi atragem atenţia că, dacă structurile statului nu se implică serios şi cu responsabilitate, în soluţionarea acestei situaţii, nu putem evita acţiuni de protest", se arată în scrisoare. "Între timp, zilele trecute am reuşit să avem o întâlnire cu reprezentanţii de la «Electrica» Brăila, cu cei ai Direcţiei Agricole, Agenţiei de Îmbunătăţiri Funciare şi cu sprijinul Prefecturii s-a ajuns la o înţelegere de moment. Concret, se amână debranşarea până în data de 17 mai, răstimp în care reprezentanţii la nivel central ai utilizatorilor de apă şi producătorilor agricoli să încerce implicarea ministerelor de resort în rezolvarea acestei probleme deosebit de grave", a completat Măcelaru, punctând că în cazul în care nu se rezolvă problema se poate ajunge la acţiuni de protest în capitală.

Penalităţile depăşesc de 5 ori datoria de bază

Aceeaşi problemă a fost înregistrată şi în primăvara anului trecut, când "Electrica" a trecut la debranşarea în masă a OUAI-urilor din judeţ cu restanţe la plata facturilor, iar în final situaţia s-a detensionat prin alocarea de la buget a sumelor necesare pentru stingerea datoriilor. Potrivit "Electrica", OUAI-urile brăilene au datorii de 2,34 milioane lei, din care aproximativ 400.000 datoria de bază, iar aproape 2 milioane sunt penalităţile, adică de 5 ori mai mari. În plus, "Electrica" are de recuperat alţi 5,8 milioane lei de la ANIF Brăila (1,22 milioane lei contravaloarea energiei electrice plus aproape 4,58 milioane lei penalităţi). "Aşadar, ar trebui rezolvată şi problema ANIF-ului pentru că degeaba se rezolvă cu datoria OUAI dacă cel care aduce apa în sistem nu o mai poate face din cauză că nu are curent", a mai spus Măcelaru, adăugând că situaţia irigaţiilor va fi una sensibilă, întrucât din acest an nu se mai acordă subvenţii acestui sector ceea ce înseamnă că utilizatorii de apă trebuie să suporte singuri costul irigatului, "iar cum puterea financiară a producătorilor agricoli este una foarte mică, este de aşteptat să se contracteze pentru irigat suprafeţe mult mai mici decât în anii precedenţi", a încheiat preşedintele APA Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro