Mergi la conţinutul principal

Sportul Chiscani învinsă cu 2-1, de Înainte Modelu, din două faze fixe

• Ndigwe a egalat în minutul 79 • marţi, Sportul joacă la Metalul Buzău

 

După două victorii pe teren propriu, vinerea trecută jucătorii echipei Sportul Chiscani au fost readuşi cu picioarele pe pământ, tot în propriul fieff, de Înainte Modelu. Pe ansamblu, nu a fost o diferenţă valorică între cele două loturi ci una care a ţinut de modul de abordare al partidei. Oaspeţii au stat foarte bine în teren şi au anihilat puţinele acţiuni periculoase de atac ale gazdelor. A fost însă de ajuns să intre în teren Gigel Costache pentru ca jocul formaţiei din Chiscani să aibe o mai mare consistenţă, din păcate fazele fixe au fost fatale pentru echipa gazdă, iar oaspeţii au plecat cu toate punctele.

Sportul Chiscani a irosit o uriaşă şansă de a deschide scorul în minutul 13, când

Căldăraru i-a pasat lui Marius Coman, acesta a lobat mingea peste protarul Plăcintă dar şi pe lângă poartă. Căldăraru (min. 26) a trimis mingea peste poartă, în replică, în minutul 38, Codrean a şutat din careu, iar mingea deviată de un apărător al gazdelor a ieşit în corner. La faza următoare, oaspeţii au beneficiat de o lovitură liberă de la 30 de metri, Dobre a centrat pe colţul lung, iar Clătinici a trimis mingea la colţul lung, aceasta a lovit bara şi apoi  a poposit în plasă, min. 39: 0-1.

Prima ocazie a reprizei  a doua a aparţinut oaspeţior, Rădan (min. 60) a şutat violent din careu dar Constandache a evitat golul. Sportul Chiscani a rămas fără un jucător important din apărare în minutul 65, Gabriel Preda care, după un duel aerian la minge, s-a lovit cap în cap cu Clătinici şi fost nevoit să părăsească terenul, nu înainte de a primi îngrijiri medicale din partea echipajului de pe Salvare. Intrarea lui Costache a schimbat în bine jocul gazdelor, iar la 12 minute de la intrarea sa pe teren mijlocaşul gazdelor a centrat din lovitură liberă, iar Ndigwe a restabilit egalitatea, min. 79: 1-1.

Trei minute mai târziu, Dobre a primit al doilea cartonaş galben şi oaspeţii au rămas în inferioritare numerică, motiv pentru jucătorii Sportului Chiscani să forţeze victoria. Putea fi 2-1 pentru Sportul după cursa lui Marius Coman însă Popică a trimis în corner  mingea centrată de atacantul gazdelor. În minutul 95, tot după o fază fixă, Clătinici a reuşit “dubla”. Sportul a forţat egalarea în ultimele două minute de prelungire însă nu a mai înscris şi a pierdut primul meci pe teren prorpiu din acest retur.

Sportul Chiscani: Constandache – Bălan, Pârlog, Preda (min. 67: Costache), Boga – M. Iordache, Căldăraru, Ndigwe (min. 87: S. Crăciun), Vîrlan – I. Cristian, M. Coman (min. 87: Techiu).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro