Mergi la conţinutul principal
Fotbal Liga a III-a

Sporting Lieşti şi Dacia Unirea se întâlnesc în derby-ul etapei a 6-a

• un meci al orgoliilor are loc sâmbătă, la Chiscani, între Sportul şi CS Făurei • Viitorul Ianca joacă pe terenul ultimei clasate, Avântul Valea Mărului • toate partidele încep la ora 15.00

 

Etapa a 6-a a Ligii a III-a, programează în Seria a II-a, două meciuri ale căror rezultate pot produce modificări pe podium şi anume Sporting Lieşti - Dacia Unirea Brăila şi CSM Râmnicu Sărat - CSM Focşani. Meciul etapei este cel de la Lieşti dintre Sporting, locul al 3-lea şi Dacia Unirea, locul al 2-lea în clasamentul seriei. Este primul dintr-o serie de trei meciuri dificile pentru echipa pregătită de Florentin Petre. Însă, conform declaraţiei tehnicianului brăilean, Dacia Unirea merge în această deplasare cu un singur gând, acela de a obţine toate punctele puse în joc. Echipa brăileană are trei absenţe în lot, Arnaud şi Poştoarcă sunt accidentaţi iar Ioniţă este suspendat o etapă după eliminarea suferită în meciul de la CSM Bacău.

“Sporting este o echipă omogenă, cu jucători care evoluează de mult timp împreună, dar noi mergem acolo să câştigăm. Vrem să avem continuitate în rezultate”, ne-a declarat Florentin Petre. Dacă în celălalt meci, mai precis în cel de la Rm. Sărat, se va consemna un rezultat de egalitate, în situaţia în care Dacia Unirea va câştiga la Lieşti, ea poate trece pe primul loc în clasamentul  Seriei a II-a.

O partidă interesantă se dispută sâmbătă, la Chiscani, între Sportul, locul al 8-lea şi CS Făurei, penultima clasată. O partidă a orgoliilor. Cele două formaţii s-au mai întâlnit de două ori. La începutul lui decembrie 2018, Sportul Chiscani, antrenată atunci de Adrian Baldovin, a câştigat la scor, 6-0, pe teren propiu. În retur, la finalul lunii mai 2019, CS Făurei s-a impus cu 4-2 şi a trimis-o pe Sportul în Liga a IV-a. Sâmbătă se va disputa al treilea meci oficial între cele două echipe şi se anunţă a fi unul “incendiar” pentru că pe lângă orgolii, ambele formaţii au mare nevoie de punctele puse în joc.

Singura echipă din judeţul Brăila care are o misiune facilă în această rundă este Viitorul Ianca. Echipa pregătită de Laurenţiu Ivan se află pe locul al 6-lea, cu doar 8 puncte după primele cinci etape şi are mare nevoie de un succes ca să poată reveni în lupta pentru podium. Un succes facil dacă ţinem cont de faptul că adversara Viitorului Ianca, Avântul Valea Mărului, nu are niciun punct până la această etapă.

 

Etapa a 6-a programează meciurile:

Sporting Lieşti - Dacia Unirea Brăila

Suporter Club Oţelul Galaţi - CSM Bacău

Sportul Chiscani - CS Făurei

CSM Râmnicu Sărat - CSM Focşani

Avântul Valea Mărului - Viitorul Ianca

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro