Mergi la conţinutul principal

Spitalul Regional va fi pe teritoriul Brăilei şi cu utilităţi de la Galaţi

06spit* autorităţile din Brăila şi Galaţi au stabilit, în prezenţa ministrului Sănătăţii, amplasamentul spitalului regional * viitoarea unitate spitalicească va avea 450 de paturi, în schimb judeţele Brăila şi Galaţi vor pierde 600 de paturi * investiţia se ridică la 170 milioane de euro, iar fondurile sunt de la Banca Mondială

Stabilirea amplasamentului Spitalului regional Brăila-Galaţi a fost definitivată ieri, în prezenţa ministrului Sănătăţii, Ion Bazac, de către reprezentanţii celor două administraţii, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Brăila, Gheorghe Bunea Stancu şi primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae, ajungând la un acord în acest sens. "Cred că astfel în viitorii ani o să reglăm o bună parte din ce înseamnă asistenţă medicală de înaltă performanţă în această zonă. Primul pas este să găsim locul unde amplasăm acest spital şi am promis că începem construcţia lui în toamna anului 2009 şi eu vreau să respect această promisiune. Acesta este motivul pentru care ne vom întâlni şi vom definitiva extrem de clar locul unde vom amplasa spitalul şi care sunt paşii următori şi din punct de vedere legal şi tehnic, astfel să putem ajunge, în luna septembrie, să punem fundaţia acestui spital", a declarat Ion Bazac. Preşedintele CJ Brăila şi primarul Galaţiului au declarat că au convenit asupra locului şi a contribuţiei pe care o va avea fiecare dintre cele două administraţii. Municipalitatea gălăţeană va asigura utilităţile din zonă, iar judeţul Brăila, pe teritoriul căruia se află terenul, are în proiect construirea unui cartier nou de garsoniere ANL, locuinţe de serviciu pentru personalul medical şi, pe viitor, un complex sportiv sau chiar un campus universitar. Spitalul regional de urgenţă va fi construit între Brăila şi Galaţi, pe o suprafaţă de 15 hectare, cu fonduri de la Banca Mondială, investiţia ridicându-se la 170 milioane de euro. Viitoarea unitate spitalicească va avea 450 de paturi, în schimb judeţele Brăila şi Galaţi vor pierde 600 de paturi, a anunţat Ministrul Sănătăţii. "România are un excedent de paturi, media europeană este de 4 paturi la mia de loc, România are în jur de 6 paturi la mia de locuitori. În condiţiile acestea, avem nevoie de spitale la standarde europene, de spitale regionale dar, pe de altă parte, nu ne putem permite să nu reducem numărul corespunzător de paturi cu cele pe care le construim, că altfel am avea un excedent şi mai mare de paturi. Spitalele se vor reorganiza odată cu procesul de descentralizare, iar construcţia spitalului regional va reprezenta inima medicală a acestei regiuni, pentru că va fi şi un spital universitar, arondat Facultăţii de Medicină din Galaţi. Prin colaborarea autorităţilor locale, celelalte spitale, odată cu procesul de descentralizare, îşi vor îmbunătăţi finanţarea", a afirmat Ion Bazac. Ministrul Sănătăţii a mai precizat că durata construirii acestui spital nu poate fi mai mică de 4 ani, potrivit studiului de fezabilitate. La evenimentul de la Brăila au mai participat secretarul de stat Aurel Nechita, responsabil de buna derulare a lucrărilor de construire a spitalului regional şi directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Celea, iar din partea autorităţilor locale a fost prezent şi prefectul judeţului Brăila, Loredana Alexandru.

06spitboliinfectSecţia de Boli Infecţioase, în vizorul ministrului Sănătăţii

Aflat în vizită la Brăila, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, s-a interesat de stadiul lucrărilor la noua Secţie de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean, obiectiv de interes având în vedere contextul apariţiei cazurilor de îmbolnăvire cu noul virus gripal AH1N1 în România. Noul sediu va adăposti secţia de Boli Infecţioase, cu o capacitate de 46 de locuri, dar şi Secţia Medicală, cu o capacitate de 39 de locuri, fiind o investiţie a Consiliului Judeţean, demarată în urmă cu doi ani. În tot acest timp, Secţia de Boli Infecţioase a funcţionat provizoriu în corpul de clădire situat pe str. Zambilelor, care nu mai corespunde actualelor cerinţe din domeniul sanitar. Conform programului constructorului, noua clădire ar trebui dată în funcţiune în următoarele două luni, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila precizând că dotarea secţiei a fost deja aprobată, rămânând de rezolvat problema paturilor.

06spitSMURDPrimele două staţii SMURD din judeţ, operaţionale în 60 de zile

La nivelul judeţului Brăila vor fi înfiinţate 8 staţii SMURD, dintre care primele, amplasate în oraşele Făurei şi Ianca, vor fi inaugurate în termen de două luni. Anunţul a fost făcut ieri, la Brăila, de către ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. "Primele două staţii SMURD, la Făurei şi la Ianca, o să le inaugurăm în următoarele 60 de zile. Astăzi, Raed Arafat (n.r. secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi iniţiatorul Serviciului Medical de Urgenţă în România) este în judeţul Brăila să viziteze locaţiile. Cred că în 30 de zile încep să vină primele ambulanţe, inclusiv cele dedicate SMURD", a afirmat Ion Bazac.

06spitbazacManagementul de la Spitalul Judeţean, pe lista "neagră"

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a prezentat, cu ocazia vizitei ministrului Sănătăţii la Brăila, o listă cu fondurile alocate anul acesta unităţilor spitaliceşti din judeţ, recunoscând că, în cazul Spitalului Judeţean, condiţionează împărţirea banilor de management, cunoscut fiind că-şi doreşte schimbarea acestuia. "E un plasament anul acesta de 15 milioane euro, 12 mil. euro pe ambulatoriul de la Spitalul judeţean, suntem în faza în care până în 15 iulie anunţăm licitaţia pentru achiziţii publice, deci suntem destul de avansaţi, la Obstetrică Ginecologie sunt în jur de 2 milioane euro, iar la Spitalul de Psihiatrie, 1 milion de euro. Dacă observăm că manageriatul Spitalului Judeţean o ia pe drumul bun, judeţul are puşi în fila de buget pe 2009 aproape 2 milioane de euro pentru imagistică şi vom beneficia prin bunăvoinţa d-lui ministru, de instrumentar medical pentru sălile de operaţie, în măsura în care şi bugetul permite", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Brăila. Referindu-se la cum vede rezolvarea problemei manageriatului de la Spitalul Judeţean, care-l nemulţumeşte pe Stancu, ministrul Sănătăţii, a declarat: "În ordonanţa dată miercuri de Guvern, privind modificarea legii de reformă în sănătate, am spus criteriile după care vor fi numiţi managerii de spital. În plus, în ceea ce priveşte evaluarea activităţii spitalului, în ordonanţa de urgenţă am introdus un criteriu nou, care cred că este definitoriu pentru modul în care trebuie discutat despre capacitatea managerială. Este vorba despre lipsa datoriilor în ultimele 24 de luni. Degeaba evaluezi din punct de vedere statistic un manager cu indicatori de morbiditate şi mortalitate, dacă spitalul în continuare are datorii la furnizori şi asta ţine în mare măsură de capacitatea managerială. Din informaţiile mele, spitalul din Brăila are datorii destul de mari. Noi, în luna ianuarie, am cerut tuturor unităţilor spitaliceşti să ne facă o listă cu toate datoriile mai vechi de 6 luni, astfel încât să putem să pornim sistemul de sănătate de la zero. Am primit de la o bună parte din spitale, Guvernul a plătit datorii de 300 milioane euro. Din păcate, spitalul din Brăila nu ne-a trimis această listă şi suntem în situaţia în care am diverse plângeri de la asociaţia furnizorilor şi distribuitorilor de materiale sanitare în legătură cu datorii neplătite la spitalul judeţean. E un criteriu de evaluare şi va fi o comisie condusă de Aurel Nechita, care se va uita foarte atent la toţi managerii de spitale judeţene şi vom lua acest criteriu extrem de serios în considerare".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro