Mergi la conţinutul principal

Spitalul Județean nu poate stăvili invazia gândacilor

Spitalul Județean de Urgență Brăila este paradisul gândacilor. Mii de insecte au invadat saloanele unde sunt internate sute de persoane. Bolnavii se plâng ca gândacii mișună peste tot, în dulapuri, pe paturi și chiar pe mâncare. Aparținătorii reclamă că nu-i pot lăsa nesupravegheați pe bolnavii aflați în stare mai gravă, pentru că insectele le intră efectiv în nas sau în gură. Unii dintre ei au vrut să-și ia bolnavii acasă, speriați de condițiile din spital. "Am lăsat pe noptieră medicamentele pe care trebuie să le ia mama mea. Gândacii au ros până și pastilele care sunt sub formă de drajeuri, cu acea glazură deasupra", ne-a spus Elena D., fiica unei paciente internate la Chirurgie. Problema nu este necunoscută conducerii Spitalului, care încearcă să găsească o soluție de a stârpi gângăniile. Managerul interimar, Rodica Sin, a apelat la ajutorul Sanepidului pentru a rezolva problema, întrucât se pare că substanțele de dezinsecție aflate în spital nu au efectul scontat. "Am discutat cu Sanepidul și cu Sectorul Epidemiologic, care prin structura organigramei este în subordinea managerului general, pentru a organiza o amplă acțiune de deratizare și dezinsecție în tot spitalul. Vom reanaliza substanțele care s-au achiziționat și s-au distribuit în spital. Să vedem ce se întâmplă. Ori nu sunt corespunzătoare și atunci înseamnă că s-au aruncat niște bani degeaba, ori nu sunt respecate regulile de aplicare, acele perioade de timp la care trebuie făcută dezinsecția. Voi avea colaborarea permanentă a unui asistent principal din spital, pe zona epidemiologică", a spus Rodica Sin.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro