Mergi la conţinutul principal

Spitalul Judeţean, "operat" de minister


Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila va intra într-un proces de reorganizare, după ce o echipă a Ministerului Sănătăţii (MS), condusă de secretarul de stat Cristian Irimie, a constatat o serie de deficienţe în activitatea unităţii. Concluziile evaluării, realizate din punct de vedere managerial, medical, administrativ, conform Ordinulului MS nr. 100 /11 februarie, au fost prezentate vineri, într-o întâlnire la sediul Autorităţii de Sănătate Publică Brăila. La final, au fost trasate direcţiile care trebuie urmate în procesul reorganizării. Principala problemă identificată în urma evaluării Spitalului Judeţean Brăila o reprezintă structura foarte încărcată, consecinţă a faptului că unitatea s-a constituit prin unirea a două spitale mari, cu câte 600 de paturi, care furnizau acelaşi tip de servicii medicale. Acest fapt a dus la suprapunerea activităţii unor secţii identice, dar şi distribuirea defectuoasă a secţiilor, într-un număr prea mare de pavilioane. Începând din anul 2002, au fost preluate două secţii din cadrul Spitalului ''Sf. Pantelimon'' - actualul Spital de Psihiatrie, iar din anul 2003 Spitalul Judeţean a preluat în întregime Spitalul ''Sf. Spiridon'', rezultând actuala structură a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila. Unitatea spitalicească este împărţită pe pavilioane astfel: Pavilion A - Spitalul Judeţean de Urgenţă, Pavilion B - fostul Spital de Urgenţă ''Sf. Spiridon'', Pavilion C - Secţia de Boli Infecţioase, Pavilion D - Secţia de Recuperare pediatrică, Centrul de Sănatate Viziru şi Centrul de Sănătate Dudeşti. "Structura Spitalului Judeţean este foarte stufoasă, cu secţii identice, care îşi suprapun activităţile. Astfel, la Brăila sunt 4 secţii chirurgicale, comparând cu Spitalul Universitar Bucureşti, acolo sunt tot 4 secţii, cu specific, dar diferenţa constă în faptul că acela este şi spital clinic şi deserveşte două sectoare mari. La fel şi secţiile medicale, sunt 3 la Brăila, care au în principal aceeaşi activitate, dar mai sunt în plus unele cu specfic. Apoi, o altă problemă o reprezintă structura pavilioanară mare, sunt 6 corpuri de clădire, cu structuri mărite de întreţinere", a precizat dr. Cristian Pricop, directorul medical al Spitalului Judeţean Brăila. Una dintre măsurile ce vizează reorganizarea Spitalului Judeţean Brăila este reducerea numărului de pavilioane, activitatea urmând să fie concentrată în corpurile de clădire A (pentru urgenţe) şi B. "Se mai doreşte dispariţia din structurile noastre a centrelor de sănătate de la Dudeşti şi Viziru şi a secţiei de Recuperare pediatrică. În viitorul cel mai aproiat ne dorim ca secţia de Boli Infecţioase să fie în locaţia nouă, din curtea spitalului, astfel încât cheltuielile legate de întreţinerea acestor clădiri, precum şi cele de personal, să se reducă", a adăugat dr. Pricop.

Reducerea numărului de directori

Spitalul Judeţean Brăila nu a ieşit bine nici la evaluarea din punct de vedere financiar, având datorii de peste 310 miliarde de lei vechi, ceea ce se reflectă în lipsuri materiale care au dus la nemulţumiri atât din partea pacienţilor cât şi a medicilor. O altă problemă remarcată în urma evaluării este structura de personal, care reprezintă un procent prea mare din buget şi nu permite ca celelalte activităţi să fie desfăşurate în condiţii de siguranţă financiară. "Până la urmă, nu va fi nimeni dat afară, din personalul medical, doar că va fi vorba de o reorganizare şi restructurare. Vor fi nişte restructurări la nivel de administraţie şi la personalul tehnic. Ministrul doreşte reducerea numărului de directori, deci probabil vom avea o ordonanţă în acest sens în curând", a spus directorul medical. În prezent, echipa managerială a Spitalului Judeţean Brăila, unitate cu 1.221 de paturi, are în componenţă 7 persoane, cărora le expiră contractul pe 30 martie. Pe lângă manager, comitetul de conducere cuprinde funcţiile de director medical, financiar- contabil, de îngrijiri, administrativ, runos şi cu reforma, ultimele trei urmând să fie desfiinţate.

Noile măsuri stabilite de Ministerul Sănătăţii prevăd ca în unităţile sanitare clinice cu peste 400 de paturi să existe numai 5 funcţii de conducere (manager, director medical, director financiar, director de cercetare - dezvoltare şi director de îngrijiri), în unităţile sanitare clinice sub 400 de paturi să existe 4 funcţii de conducere (fără directorul de îngrijiri), în unităţile sanitare neclinice cu peste 400 paturi vor exista 4 funcţii de conducere (manager, director medical, director financiar şi director de îngrijiri), în unităţile sanitare neclinice sub 400 de paturi vor fi 3 funcţii de conducere (manager, director medical, director financiar). Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii estimează că se va ajunge astfel la un total de 1.492 de funcţii de conducere, reprezentând o reducere de 577 posturi, ceea ce înseamnă o diminuare în medie a cheltuielilor cu salariile de peste 1 milion lei/lună.

Procesul de descentralizare a sistemului sanitar a demarat săptămâna trecută prin identificarea unităţilor sanitare ineficiente şi reorganizarea acestora, concomitent cu reducerea numărului de paturi şi a personalului administrativ. Trei echipe ale Ministerului Sănătăţii, conduse de către secretarii de stat, s-au aflat în teritoriu pentru a analiza structura organizatorică a fiecărei unităţi sanitare în parte şi a face o evaluare pe baza acestor date. Evaluarea spitalelor reprezintă etapa premergătoare descentralizării care va avea loc în sistem prin trecerea spitalelor în subordinea administraţiilor locale, transfer prevăzut a se realiza în luna iunie. Din punct de vedere financiar, spitalele vor avea în continuare contract cu casele de asigurări de sănătate. MS va transfera către autorităţile locale, respectiv judeţene, atât managementul spitalului, cât şi supravegherea asupra acestui contract.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro