Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Spitalul Judeţean face angajări pentru Serviciile Tehnic şi Administrativ

• cinci posturi au fost scoase la concurs, dintre care trei la Serviciul Tehnic şi două la Administrativ • dosarele se pot depune până pe 8 octombrie, cel târziu • concursurile sunt programate în cursul lunii octombrie, iar datele diferă de la un post la altul

 

Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila are nevoie de un electrician, de un fochist şi operator staţie oxigen, de un instalator sanitar şi de doi muncitori necalificaţi. Astfel, unitatea sanitară a anunţat că va organiza concurs pentru ocuparea acestor posturi, în luna octombrie, însă dosarele de înscriere se pot depune deja la Serviciul RUNOS, până la data de 8 octombrie, atunci când va avea loc şi selecţia dosarelor, rezultatele fiind afişate în aceeaşi zi. Pe 9 octombrie se pot depune contestaţii, iar în următoarea zi acestea vor fi soluţionate. Apoi, concursul va avea două probe: practică/scrisă şi interviu, însă datele diferă de la un post la altul.

Persoanele interesate să se angajeze ca electrician de întreţinere la spital trebuie să aibă studii medii sau şcoală profesională, certificat de calificare în domeniul instalaţiilor electrice în construcţii civile şi industriale şi minim 9 ani vechime în domeniu. Apoi, următoarea condiţie este să aibă cetăţenie română ori a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România. Candidatul ideal trebuie să cunoască limba română, scris şi vorbit, să aibă capacitatea deplină de exerciţiu, iar starea de sănătate să-i permită să desfăşoare activitatea presupusă de fişa postului. O altă condiţie este aceea să nu fi fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. Proba practică se va desfăşura pe 16 octombrie, la ora 9.00, în timp ce interviul este programat pentru 19 octombrie, ora 9.00. Şi la proba practică, şi la interviu, candidaţii nemulţumiţi de rezultat îl pot contesta.

Pentru postul de fochist şi operator staţie oxigen se cer studii medii sau şcoală profesională, certificat de calificare profesională pentru meseria de fochist, autorizaţie I.S.C.I.R. - pentru fochist cazane de medie presiune sau joasă presiune valabilă şi talon, aptitudini de instalator sanitar şi minim 6 ani vechime în domeniu. Celelalte condiţii sunt identice postului de electrician. Proba scrisă va avea loc pe 22 octombrie, ora 9.00, iar interviul pe 25 octombrie, ora 9.00. Şi în cazul acestor două probe se pot depune contestaţii.

Cei interesaţi de postul vacant de instalator sanitar trebuie să aibă studii medii sau şcoală profesională, certificat de calificare - instalator instalaţii tehnico-sanitare, competenţe în sudură autogenă şi electrică şi minim 6 ani vechime în domeniu. Proba practică este programată pe 23 octombrie, ora 9.00, iar interviul pe 26 octombrie, ora 9.00.

Pentru celelalte două posturi de muncitori necalificaţi la Serviciul Administrativ, una dintre condiţii este şcoala generală şi minim 1 an vechime în muncă. Proba practică se va desfăşura pe 24 octombrie, ora 9.00, iar interviul este programat pe 29 octombrie, ora 9.00.

Mai multe detalii despre ce trebuie să conţină dosarul de concurs, toate condiţiile impuse candidaţilor, bibliografia şi fişa postului sunt disponibile pe site-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, la secţiunea Cariere.




Categorie articol: 

Comentarii