Mergi la conţinutul principal

Spectacol pentru perechile cu 50 de ani de casnicie

Primaria ofera astazi un spectacol pentru 21 de perechi care au implinit 50 de ani de casatorie. "Remember Maria Tanase", intrepretat de Wanessa Radu si Cornel Cristei, ii va delecta pe cei care isi sarbatoresc respectabilii ani de casatorie si pe prietenii lor.
Viceprimarul Doinita Ciocan a precizat ca initiativa oferirii unor recompense perechilor casatorite de mai bine de 50 de ani a aparut in septembrie, cind Consiliul Local a emis o hotarire prin care stabilea cuantumul premiului, 500 de lei. "In cadru festiv le vom oferi aceasta bucurie perechilor care au peste 50 de ani de casatorie, profitind si de faptul ca este un eveniment crestin, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril".
Acest tip de manifestari vor avea un caracter regulat, Primaria intentionind sa ajunga "la zi" cu premiatii la sfirsitul lunii noiembrie, cu ocazia sarbatorii Sf. Andrei. Au fost luate in considerare toate cuplurile care au implinit peste 50 de ani incepind din 2005, cind a fost acordat acest tip de premiu pentru prima data.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro