Uneori mi-e teribil de greu sa inteleg deciziile pe care le iau autoritatile, in tot felul de probleme. Daca in cazul unor strategii complicate, cum sint cele legate de politica externa ori de complexe teze macroeconomice, dau din umeri si accept deciziile guvernantilor ca pe niste axiome de nezdruncinat (desi e clar ca nu sint deloc asa), nu pot face la fel si in ceea ce priveste dureroase probleme umane a caror rezolvare simpla este la indemina, dar ocolita de cei care au puterea de decizie.
In ziarul de ieri, prezentam cazul a doua fete sechestrate de propriii parinti intr-o camera insalubra ce le tinea loc de parc de joaca, de veceu si de sala de mese. Doua copile aflate la virsta gradinitei, uitate intr-un iad inventat de cei care, cu nonsalanta, isi spun mama si tata. Silite sa-si faca nevoile intr-o galeata, lipsite de un spatiu in care sa poata alerga, batute pentru ca nu stiu literele alfabetului ori pentru cine stie ce alte motive, abuzate fizic, dar mai ales psihic, cele doua fete si-au pierdut o parte din cei mai importanti ani intr-o camaruta de 3 metri patrati. O copilarie facuta bucati, scoasa din monotonie doar de scandalurile ori de bataile dintre bunici si parinti.
Sint tari, Canada ori Statele Unite, de pilda, in care "inspaimintatorii" asistenti sociali sint in stare sa-ti ia copilul doar pentru ca l-ai lasat nesupravegheat in mod repetat, ori pentru ca este neingrijit - in fond, pentru ca nu esti in stare sa-l cresti si sa-l educi. Cazuri asemeni celui prezentat ieri de cotidianul nostru ar insemna, acolo, dincolo de decaderea din drepturile parintesti, ani grei de puscarie pentru parintii care au viata familiala guvernata de idei delirante ca aceasta - "Eu te-am facut, eu te omor!"
In Romania, asistenta sociala inseamna, cu precadere, mese la cantina pentru zeci de mii de paraziti sociali, inseamna lemne de foc si asigurarea venitului minim garantat pentru o gramada de lipitori care si-au facut religie din lene. Mai inseamna salarii pentru angajatii unor ONG-uri si lefuri grase pentru angajatii din sistem, angajati care, de multe ori nici nu au studii de specialitate.
Ieri, conducerea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Braila (DGASPC) a explicat motivele pentru care cele doua surori au ramas acasa, linga parintii care pina atunci le-au batut si le-au tinut incuiate. Ei spun ca este de preferat reinsertia familiala. Ca specialistii lor vor media conflictele dintre bunicul acuzat de tentativa de omor si tatal bataus. Ca psihologii o vor consilia pe micuta lovita cu capul de mobila.
Ei bine, sper din tot sufletul ca decizia autoritatilor va da rezultatele pe care toti le dorim si ca principalul motiv al luarii ei nu au fost locurile limitate din centrele de plasament. Ca atunci ar fi intr-adevar o solutie de rahat.
A... si as mai avea o intrebare: daca fetele patesc ceva, cine raspunde?
In ziarul de ieri, prezentam cazul a doua fete sechestrate de propriii parinti intr-o camera insalubra ce le tinea loc de parc de joaca, de veceu si de sala de mese. Doua copile aflate la virsta gradinitei, uitate intr-un iad inventat de cei care, cu nonsalanta, isi spun mama si tata. Silite sa-si faca nevoile intr-o galeata, lipsite de un spatiu in care sa poata alerga, batute pentru ca nu stiu literele alfabetului ori pentru cine stie ce alte motive, abuzate fizic, dar mai ales psihic, cele doua fete si-au pierdut o parte din cei mai importanti ani intr-o camaruta de 3 metri patrati. O copilarie facuta bucati, scoasa din monotonie doar de scandalurile ori de bataile dintre bunici si parinti.
Sint tari, Canada ori Statele Unite, de pilda, in care "inspaimintatorii" asistenti sociali sint in stare sa-ti ia copilul doar pentru ca l-ai lasat nesupravegheat in mod repetat, ori pentru ca este neingrijit - in fond, pentru ca nu esti in stare sa-l cresti si sa-l educi. Cazuri asemeni celui prezentat ieri de cotidianul nostru ar insemna, acolo, dincolo de decaderea din drepturile parintesti, ani grei de puscarie pentru parintii care au viata familiala guvernata de idei delirante ca aceasta - "Eu te-am facut, eu te omor!"
In Romania, asistenta sociala inseamna, cu precadere, mese la cantina pentru zeci de mii de paraziti sociali, inseamna lemne de foc si asigurarea venitului minim garantat pentru o gramada de lipitori care si-au facut religie din lene. Mai inseamna salarii pentru angajatii unor ONG-uri si lefuri grase pentru angajatii din sistem, angajati care, de multe ori nici nu au studii de specialitate.
Ieri, conducerea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Braila (DGASPC) a explicat motivele pentru care cele doua surori au ramas acasa, linga parintii care pina atunci le-au batut si le-au tinut incuiate. Ei spun ca este de preferat reinsertia familiala. Ca specialistii lor vor media conflictele dintre bunicul acuzat de tentativa de omor si tatal bataus. Ca psihologii o vor consilia pe micuta lovita cu capul de mobila.
Ei bine, sper din tot sufletul ca decizia autoritatilor va da rezultatele pe care toti le dorim si ca principalul motiv al luarii ei nu au fost locurile limitate din centrele de plasament. Ca atunci ar fi intr-adevar o solutie de rahat.
A... si as mai avea o intrebare: daca fetele patesc ceva, cine raspunde?
