Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Spargatorii de la biserica "Sf. Gheorghe" au fost condamnati

Autorii celui mai mare furt de obiecte sfinte petrecut la Braila de la revolutie incoace au fost condamnati, zilele acestea, dupa mai bine de doi ani de la savirsirea faptei. Recidivistul Hristos Valios, in virsta de 29 de ani, a primit 5 ani si 2 luni de inchisoare, cu executare in penitenciar, pentru furt calificat si port ilegal de arma alba. Complicii acestuia insa, anume George Calin, Marius Gheorghe si Florin Bazdragan, au scapat ceva mai usor, ei fiind condamnati la cite 2 ani de inchisoare, cu suspendare conditionata a pedepsei. Paguba pricinuita de cei de mai sus a fost de 2.035 de euro. Din fericire, cele 13 icoane si 37 de sfesnice, potire, discuri si alte obiecte bisericesti sustrase de falsul "Hristos" si banda lui au fost recuperate. Ele nu fac parte din patrimoniul national mobil, (conform Legii nr. 182/ 2000).
Nemernicia s-a petrecut in noaptea de 2/3 martie 2005. Potrivit dosarului penal instrumentat de Parchetul de pe linga Judecatoria Braila, la acea data, Hristos Valios, George Calin si Marius Gheorghe au facut tandari un geam si au patruns in casa parohiala apartinind bisericii "Sf. M. M. Gheorghe" (cladire situata pe strada Stefan cel Mare). Ei au sustras din interior 13 icoane si 37 de obiecte de arta decorativa si de cult - sfesnice, potire etc -, pe care le-au pus apoi in trei saci si le-au ascuns intr-un imobil parasit de pe strada Petru Maior, cu ajutorul celuilalt raufacator, Florin Bazdragan. In continuare, hotii s-au decis sa valorifice "prada", prin intermediul unor magazine de antichitati. Chiar de a doua zi, precizeaza anchetatorii, infractorii au vindut patru sfesnice si doua icoane unui astfel de magazin, primind in schimb, in total, suma de 7,7 milioane de lei.
Concomitent, la solicitarea parohiei "Sf. M. M. Gheorghe", IPJ Braila a declansat ample actiuni de cautare, pentru depistarea spargatorilor si recuperarea odoarelor sfinte. Asa stind lucrurile, ca sa nu fie descoperiti, in noaptea de 8/9 martie 2005, cei patru infractori au urcat in trenul personal 7002, cu destinatia Constanta, luind cu ei restul obiectelor bisericesti, precum si trei arme albe (doua sabii "Ninja" si un cutit de panoplie). Pina sa reuseasca sa instraineze icoanele si sfesnicele, Hristos Valios, impreuna cu ceilalti membri ai bandei - Calin, Gheorghe si Bazdragan - au fost luati "ca din oala", gratie agentilor de la Politia TF. La scurt timp, bunurile sustrase de spargatorii de biserici au fost restituite parohiei. Trebuie precizat faptul ca biserica "Sf. Gheorghe" a mai fost tinta hotilor, in anii trecuti, insa prejudiciul a fost, de fiecare data, unul modic.




Categorie articol: 

Comentarii