Mergi la conţinutul principal

Somalia dezminte că ar găzdui o închisoare secretă CIA

Grupul britanic pentru drepturile omului Reprieve a spus că are dovezi potrivit cărora baza se află sub complexul prezidenţial şi că unii dintre prizonieri au 14 ani.
Potrivit grupului, un bărbat a fost dus acolo din Kenya. Potrivit Reprieve, un bărbat pe nume Ahmed a fost răpit din Nairobi în urmă cu 18 luni şi dus la Mogadiscio, unde se află şi acum. "Gărzile par a fi somalezi, dar se pare că personalul american are acces la prizonieri oricând doreşte", a subliniat grupul.
Grupul nu ştie câţi oameni sunt închişi acolo.
SUA nu au comentat.
Premierul sonmalez a respins acuzaţiile. "Nu am o astfel de informaţie, iar o astfel de informaţie nu există", a subliniat el. Totuşi, el a recunoscut că SUA ajută Somalia "să-şi îmbunătăţească securitatea".
Islamiştii din gruparea al-Shabab, cu legături cu al-Qaida, controlează mare parte din sudul şi centrul Somaliei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro