Mergi la conţinutul principal

Somajul le sufla in ceafa cadrelor didactice

O analiza efectuata de Inspectoratul Scolar in urma cu citeva zile a relevat faptul ca atit numarul de posturi in invatamint cit si numarul de elevi sint in scadere vertiginoasa si ca peste citiva ani este posibil sa se discute la scara mare despre somaj din rindul cadrelor didactice. Deocamdata, aceste situatii s-au ameliorat prin oferirea de catedre in alta specializare sau prin pensionare anticipata. In acest ultim caz sint, deocamdata, putine situatii. In luna august a acestui an, de exemplu, au depus cereri de pensionare anticipata doar cinci cadre didactice, trei dintre acestea fiind insa maistri instructori cu specializarile mecanica si confectii textile, ale caror situatii au fost generate de restringerea activitatii. Pe total, in anul scolar trecut, in restringere de activitate au intrat 55 de persoane, dintre care 45 de cazuri au fost solutionate, o persoana a solicitat pensionare anticipata, iar noua cadre didactice au ramas nesolutionate in primavara, ele obtinind posturi abia in aceasta toamna. Alti 94 de profesori nu au avut ore suficiente la scolile unde erau titulari si au primit in completare ore de a doua specializare in aceeasi scoala sau cu aceeasi specializare la alte unitati de invatamint. S-a ajuns astfel in situatia in care unii profesori predau la cite trei scoli pentru a avea orele necesare in catedra. In concluzie, in anul scolar 2007 - 2008, 5% dintre cadrele didactice din judetul nostru au avut probleme mari cu posturile.
Concret, in anul scolar 2007 - 2008 au existat 4.096,64 de posturi didactice, 2.759,11 fiind in mediul urban. In urma cu cinci ani, judetul Braila oferea 4.346,50 posturi din care 3.122,25 in mediul urban. Concluzia este clara: numarul total de posturi scade, mai evident in mediul urban, cu o usoara tendinta de crestere in mediul rural. Acest fapt este neincurajator pentru tinerii absolventi. Iar ca dovada, conform statisticii ISJ, in acest an s-au inscris la titularizare 175 de tineri care au terminat facultatea in 2008, insa numai 93 s-au si prezentat la concurs, in conditiile in care numai pentru mediul urban erau la titularizare scoase 94 de posturi. Pe ansamblu, in anul scolar trecut au fost angajati 3.024 de titulari si 1.228 de suplinitori, din care 863 calificati si 365 necalificati, insa unii dintre ei aveau studii superioare, dar de alta specializare decit cea predata.

Nesiguranta - doar 16% din posturile vacante au fost titularizabile

Pina la 1 septembrie 2008 s-au pensionat 124 de cadre didactice, mai multe decit anul trecut, 112, si dublu fata de anul 2006, cind s-au pensionat doar 62 de cadre didactice, in timp ce in anul 2002 numarul de pensionari era nesemnificativ.
In vara anul 2008 s-au declarat vacante 1.563 de posturi, din care numai 255, adica 16%, aveau valabilitate pentru patru ani, iar dintre acestea doar 94 erau in mediul ruban, restul de 161 fiind in mediul rural. Celelalte, 1.308 de posturi nu erau garantate decit pentru un an. Dintre acestea, posturi complete erau doar 554, din care 327 in urban si 227 in mediul rural. Posturi incomplete au fost 754, majoritatea acestora fiind tot in mediul urban. Desi au fost multe posturi, la concursurile de titularizare s-au inscris doar 1.456 de persoane, 175 absolventi din 2008 si 1.281 din seriile anterioare, majoritatea fiind deja angajati ai sistemului de invatamint ca suplinitori. La concurs s-au prezentat insa numai 53% din absolventii din 2008, iar din seriile anterioare s-au prezentat aproximativ 70%. Promovabilitatea la concursul de titularizare a fost de 89%, insa din cele 1.563 de posturi s-au ocupat 560. Doar 142 de profesori s-au tituarizat si alti 418 au ocupat posturi ca suplinitori. Au ramas neocupate 995 de posturi, care au fost ocupate de suplinitori calificati in zilele de 24 - 28 august. La 15 septembrie au mai ramas 84 de posturi si fractiuni de catedre nerepartizate, pentru care Inspectoratul a mai organizat o testare pe 17 septembrie. Dupa doua saptamini de scoala, ISJ apreciaza ca are toate posturile ocupate.

Multi tineri prefera liceul la frecventa redusa

Si numarul de elevi a scazut semnificativ in ultimii cinci ani. Daca in 2002-2003 au fost inscrisi 51.129 de elevi, in 2007 - 2008 au fost doar 42.719. Ca urmare, putem vorbi de o scadere a numarului de elevi in cei cinci ani cu 17%. Cea mai mare scadere se inregistreaza in invatamintul gimnazial - 28%, urmata de scaderea din invatamintul primar, 16%. Curios, la invatamintul liceal, numarul de elevi este putin mai mare decit acum cinci ani, insa cresterea vine din invatamintul liceal cu frecventa redusa. La seral numarul de elevi este cu 31% mai mic decit acum cinci ani, insa la frecventa redusa sint aproape 1.000 de elevi, in timp ce acum cinci ani acest tip de invatamint nu exista. Desi ar putea parea o veste buna pentru cadrele didactice, in realitate nu este, pentru ca acest tip de invatamint asigura profesorilor doar aproximativ o treime din orele pe care le-ar avea in cazul invatamintului de zi la acelasi numar de clase.
La acest lucru se mai adauga faptul ca in acesti cinci ani a crescut cu 20% si abandonul scolar. In anul scolar trecut, 255 de elevi au abandonat scoala, cei mai multi fiind la gimnaziu - 90, la invatamintul profesional - 59 si la invatamintul primar - 44. La acestia se mai adauga cei 144 de nescolarizati, cei mai multi fiind tot in categoriile amintite: gimnaziu - 69, primar - 39 si profesional - 33. Din fericire, in comparatie cu ce era acum cinci ani, se poate spune ca numarul de elevi nescolarizati a scazut cu 50%, fiind posibil ca programul "Lapte-corn" sa-si fi atins scopul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro