Mergi la conţinutul principal

Soluţie pentru salvarea sătenilor din Corbu Vechi

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, întrunit, ieri, în cadrul Prefecturii Brăila, a aprobat cererea Administraţiei Naţionale "Apele Române" privind efectuarea unor consolidări provizorii de mal, pe râul Siret, în zona satului Corbu Vechi, comuna Măxineni. "Lucrările provizorii constau în executarea a cinci epiuri (dig de piatră sau de nuiele, construit transversal, cu un capăt încastrat în mal) din geocontainere umplute cu material local, precum şi a unei berme (banchetă lată de circa un metru, amenajată pe taluzurile mai înalte pentru a le mări stabilitatea), din geotextil, pe o lungime de 100 m, în zona epiurilor. Lucrările vor fi executate în momentul în care cotele şi debitele râului Siret vor permite acest lucru", se arată într-un comunicat de presă emis, ieri după-amiază, de Prefectura Brăila.
Reamintim că, în dreptul satului Corbu Vechi, malul Siretului s-a erodat puternic, pe o lungime de circa 150 de metri, albia râului ajungând doar la câţiva metri de dig. În acea zonă, digul de apărare ar putea ceda, în cazul unei viituri puternice, astfel încât satul format din câteva sute de gospodării riscă să fie distrus complet. Eroziunea de mal înaintează de circa zece ani în zona respectivă, însă autorităţile centrale de care depinde rezolvarea acestei probleme - AN "Apele Române" şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - au întârziat să aloce fondurile necesare. S-au făcut studii de fezabilitate, pentru o consolidare pe termen lung a malului, însă lucrările n-au putut începe din cauza lipsei finanţării. Anul trecut, după ce sătenii din Corbu Vechi au făcut reclamaţii către presă, s-a întocmit un nou proiect de consolidare, care prevede aducerea în zonă a unei mari cantităţi de piatră, din carierele de la Măcin. Aplicarea acestei metode implică, însă, o investiţie de circa 40 milioane de euro, bani pe care Ministerul Mediului nu pare dispus să îi aloce deocamdată. În acest context, AN "Apele Române" a venit cu propunerea actualei soluţii provizorii, care ar costa doar 1 milion de euro.
Când şi-a dat acceptul pentru această soluţie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că o face doar cu condiţia ca proiectul în valoare de 40 milioane de euro să rămână valabil în continuare. "În cadrul întâlnirii a fost aprobată, prin hotarâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgentă, intervenţia în regim de urgenţă, cu lucrări provizorii pentru stoparea evoluţiei eroziunii de mal drept, pe râu Siret, în dreptul localităţii Corbu Vechi, cu condiţia ca demersurile pentru promovarea investiţiei proiectului complex «Lucrări de consolidare mal drept râu Siret în zona km 532-533 aval de localitatea Corbu Vechi şi supraînalţare tronsoane dig Namoloasa - Maxineni, km 26Â400-26Â600; 28Â300-28Â700 şi dig centura Corbu Vechi, km 0Â000-0Â250, judeţul Brăila» să continue", se precizează în comunicatul Prefecturii Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro