Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Percheziţii în Bucureşti, la locuinţa unui fost profesor şi ofiţer MApN suspectat că a violat opt copii

Un bărbat suspectat că a violat opt copii, cu vârste între 5 şi 10 ani, a fost prins joi, locuinţa acestuia fiind percheziţionată de poliţiştii şi procurorii bucureşteni, care au informaţii că a fost profesor şi ofiţer MApN, potrivit unor surse din Poliţie.

Parchetul Tribunalului Bucureşti arată joi, într-un comunicat de presă, că procurorii, împreună cu poliţiştii de la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, percheziţionează locuinţa unei persoane suspectate de comiterea mai multor infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, victimele fiind opt copii cu vârste între 5 şi 10 ani.

Surse din Poliţie au declarat, pentru MEDIAFAX, că suspectul este un bărbat în vârstă de 64 de ani, fost profesor şi fost cadru al Direcţiei de Informaţii Militare a MApN înainte de revoluţie.

Bărbatul căuta, în apropiera şcolilor sau în zona blocurilor, copii care nu erau însoţiţi, pe care îi ademenea şi îi ducea în locuri necirculate sau în scări de bloc, unde îi viola, au precizat sursele citate.

Anchetatorii au probat, până în prezent, opt fapte de pedofilie, în perioada 2013-2014, însă bărbatul este suspectat că ar fi comis şi alte violuri, în anul 2012.

Bărbatul a mai fost condamnat pentru pedofilie, înainte de 1989, perioadă în care era ofiţer MApN şi activa la Direcţia de Informaţii Militare. După ce a ieşit de la închisoare, bărbatul ar fi fost angajat în mai multe locuri, la un moment dat acesta fiind profesor, au precizat sursele citate.

Cercetările în acest caz au fost făcute cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro