Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Elena Udrea a inauguat o sală de sport de 4 milioane de lei în judeţul Satu Mare

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a inaugurat, joi, o sală de sport construită din fonduri ale MDRT în comuna Micula din judeţul Satu Mare, investiţia ridicându-se la 4,05 milioane de lei.

„Sala de sport din comuna Micula a fost construită în cadrul programului Săli de sport, derulat de Compania Naţională de Investiţii SA. Aceasta este o sală de sport şcolară, cu nivel de practică sportivă competiţională locală, teren de handbal şi 150 de locuri pentru spectatori. Valoarea investiţiei se ridică la suma de 4.056.113
lei", se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

În judeţul Satu Mare, prin programul Săli de sport derulat de CNI, au fost finalizate 27 de săli de sport. În prezent, se află în execuţie o sală de sport în localitatea
Sanislău (sală de sport şcolară, cu nivel de practică sportivă competiţională locală, teren de handbal şi 150 de locuri pentru spectatori).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro