Mergi la conţinutul principal

Situatie incerta pentru unul dintre consilierii municipali independenti

CLM Braila ar putea ramine fara unul dintre cei doi consilieri independenti proaspat dobinditi. Este vorba despre fosta democrata Luciana Boboc, a carei demisie din partid nu a fost aprobata de catre conducerea organizatiei politice, ea aflindu-se in acest moment intr-o situatie ciudata. Presedintele PD Braila, Horia Vasioiu, a anuntat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca, de fapt, Boboc a prezentat partidului o solicitare de aprobare a demisiei, care a fost refuzata, ea avind, din punctul de vedere al partidului, inca statut de membru: "Noi am inaintat o adresa CLM, mai exact secretarului municipiului, prin care am adus la cunostinta ca, in zilele de 7 si 8 august, Luciana Boboc a adresat PD doua cereri prin care a solicitat sa i se aprobe demisia din partid. Mentionam ca prin modul in care au fost formulate acestea, in sensul solicitarii aprobarii demisiei, ele nu reprezinta exprimarea vointei directe, explicite si neechivoce de a renunta la calitatea de membru al PD. Solicitarea ei, neintrunind conditiile necesare, nu a fost aprobata, fiind lipsita de efecte juridice. Pe cale de consecinta, Luciana Boboc nu si-a pierdut calitatea de membru al PD. In aceasta situatie, declaratia depusa de ea in conformitate cu Legea 393/2004, modificata, nu e conforma cu realitatea. Am solicitat astfel ca CLM sa procedeze, in baza celor aduse la cunostinta, potrivit dispozitiilor legale".
Vasioiu a mai adaugat ca, dupa parerea sa, Boboc nu ar fi trebuit sa solicite aprobarea demisiei, ca si cum ar fi fost o cerere de concediu, ci sa solicite PD sa ia, pur si simplu, act de demisia ei. "Dat fiind faptul ca demisia nu a fost aprobata, si facind o declaratie in fals prin faptul ca e independenta, consideram ca trebuie sa isi piarda mandatul de consilier. Oricum, eu cred ca aici a fost vorba de influente din exterior care au dus la aceasta decizie. Cind am intrebat-o, a zis ca nu are nimic nici cu PD, nici cu conducerea partidului. Dar eu i-am replicat ca are ceva cu PD, pentru ca PD a facut-o consilier, nu a candidat singura. Si PD nu poate sa suporte hachitele unei persoane care vede azi viata in roz si miine in albastru".
Liderul PD Braila s-a aratat de parere ca, indiferent de decizia pe care o va lua CLM privind aceasta situatie, tot nu va afecta cu nimic echilibrul de forte politice din cadrul consiliului: "Spun ca nu va afecta cu nimic deoarece majoritatea din CLM nu e facuta cu sprijinul PD. E facuta cu PSD, PRM si cu o parte din PNL, aceasta e majoritatea. Nu va fi afectat echilibrul in nici un fel".
In ceea ce priveste punctul de vedere al consilierului Luciana Boboc cu privire la aceasta situatie, aceasta ne-a explicat ca nu doreste sa faca nici un fel de declaratii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro