Mergi la conţinutul principal
“Oamenii sunt extenuaţi, dar nu au de gând să încline steagul”

Situaţie fără precedent: Brăila riscă să rămână fără procurori!

• Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi cele trei unităţi subordonate se confruntă cu cea mai gravă lipsă de personal din ultimele decenii • în primul semestru al anului, gradul de ocupare a funcţiilor de procuror a fost, în medie, de 54 %, însă în realitate procentul a fost şi mai mic, pentru că unii procurori au fost în concediu medical • în semestrul II, situaţia pare să se înrăutăţească • “Eforturile depuse au lăsat urme vizibile asupra stării fizice a personalului. Am avut colegi care au fost în concediu medical perioade lungi de timp”, ne-a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunal, Georgica Ciuciumiş

 

Situaţie fără precedent la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi la cele trei unităţi subordonate.

Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, jumătate din posturile de procuror sunt neocupate, în condiţiile în care schema de personal este aceeaşi de la revoluţie, iar volumul de muncă a crescut în mod progresiv. Fiecare procuror trebuie să instrumenteze mii de dosare, să participe la şedinţe de judecată şi să răspundă petiţiilor, activând în condiţii improprii, pentru că spaţiul în care-şi desfăşoară activitatea, vechi de patru decenii, este insuficient şi este al Tribunalului Brăila. Conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila trage un semnal de alarmă, afirmând că, din pricina volumului uriaş de muncă, procurorii, extenuaţi, ajung să stea luni de zile în concediu medical.

La ora actuală, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila sunt şapte procurori, faţă de 14 cât prevede ştatul de funcţii, iar la Parchetul de pe lângă Judecătorie situaţia este identică. Cei 19 procurori câţi sunt în tot judeţul Brăila au avut de soluţionat, numai în primele şase luni ale anului, un “munte” de peste 16.000 de dosare, plus 1.550 de plângeri, cereri şi memorii formulate de justiţiabili şi reclamagii. În semestrul II, situaţia pare să se înrăutăţească.

 

“A fost un volum de muncă greu de suportat, dar căruia i-am făcut faţă!”

Contactată, zilele acestea, după şedinţa de bilanţ a activităţii parchetelor brăilene în primul semestru al lui 2017, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Georgica Ciuciumiş, ne-a declarat: 

“Activitatea desfăşurată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi de unităţile subordonate în semestrul I 2017 a fost apreciată de conducerea Parchetului Curţii de Apel Galaţi - reprezentată de procurorul general Gabriel Enciu şi de procurorul general adjunct Marcel Codiţă, prezenţi la Brăila, la bilanţul activităţii procurorilor brăileni - ca fiind una foarte bună. Subscriem la aceste concluzii, întrucât ele reprezintă realitatea, deşi resursa umană, ca şi grad de ocupare, s-a situat în primele şase luni ale anului în jurul procentului de 54% per total unităţi. Sigur că a fost un volum de muncă greu de suportat, dar căruia i-am făcut faţă cu brio”.

Conducerea PT Brăila a mai precizat că, în primele şase luni ale anului, din pricina volumului uriaş de muncă şi a stressului, procurorii, dar şi membrii personalului auxiliar - grefieri, dactilografe - au avut probleme grave de sănătate, unii dintre aceştia ajungând pe patul de spital.  

“Oamenii sunt extenuaţi, dar nu au de gând să încline steagul pentru că nu se tem de muncă! Eforturile depuse au lăsat însă urme vizibile asupra stării fizice a personalului operativ şi a personalului auxiliar de specialitate. Am avut colegi care au fost în concediu medical perioade lungi de timp. Iar semestrul II 2017 este marcat de aceeaşi situaţie a lipsei de personal, cu accente de înrăutăţire vizibile”, ne-a precizat sursa citată.

În altă ordine de idei, procurorii brăileni se confruntă cu o altă problemă, care, la prima vedere, ar putea părea mai uşor de rezolvat, dată fiind disponibilitatea autorităţilor locale. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila precizează:  

“Avem probleme şi cu spaţiul în care instituţia noastră îşi desfăşoară activitatea, spaţiu care nu este al nostru, ci al Tribunalului Brăila şi în care stăm cu chirie. Ţinându-se cont de dispoziţiile legale, Primăria Municipiului Brăila s-a conformat, în sensul că avem tot sprijinul acesteia pentru alocarea unui spaţiu”.

Situaţia alarmantă a lipsei de spaţiu şi a lipsei de personal a fost prezentată şi în anii trecuţi de cotidianul nostru, cu sprijinul prim-procurorului PT Brăila, Georgica Ciuciumiş, al prim-procurorului adjunct Fănel Mihalcea şi al prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, Marinela Coşniţă.

 

Procurorii brăileni, între primii pe ţară

Potrivit analizei principalilor indicatori statistici privind activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în semestrul I al acestui an, cei 19 procurori care au activat, oficial, în tot judeţul au soluţionat 5.343 de dosare din cele 16.317 înregistrate la începutul lui 2017. Din totalul cauzelor soluţionate, 320 au fost finalizate prin rechizitoriu, 1.461 prin renunţarea la urmărirea penală, iar în 3.562 de cauze s-a dispus clasarea urmăririi penale. La finele semstrului I, rămăseseră înregistrate la parchet 7.546 cauze cu autori cunoscuţi şi 1.994 de cauze cu AN (autori necunoscuţi).

Cât priveşte rata criminalităţii, aceasta a fost de 109 inculpaţi trimişi în judecată la 100.000 locuitori. Interesant este faptul că, şi în primele şase luni ale anului, procurorii brăileni au ocupat locuri fruntaşe nu doar la nivelul Curţii de Apel Galaţi, ci la nivelul întregii ţări.  

“Probabil că aţi observat că, în ciuda dificultăţilor avute, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi unităţile subordonate - Parchetele de pe lângă Judecătoriile Brăila, Făurei şi Însurăţei - s-au situat pe locuri fruntaşe, în primele trei şi patru locuri pe ţară la mai mulţi indicatori, acest fapt fiind evidenţiat la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României”, ne-a precizat sursa citată.

Şi fiindcă veni vorba de bilanţ şi de cifre, demn de remarcat este faptul că, în primele şase luni ale anului, au fost trimişi în judecată nu mai puţin de 149 de inculpaţi cercetaţi pentru infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice, mai mulţi decât pentru furt, tâlhărie şi înşelăciune la un loc (109 la număr).

Alţi 86 de infractori au fost daţi pe mâna instanţei de judecată pentru omor (7), ucidere din culpă (7), lovire sau alte violenţe (49), vătămare corporală, vătămare corporală din culpă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În semestrul I 2017, procurorii brăileni au supravegheat efectuarea cercetărilor în 252 de dosare penale privind infracţiunea de evaziune fiscală, cu toate că, pentru această infracţiune, au fost trimişi în judecată doar cinci inculpaţi. În alte 177 de cauze cercetările sunt în curs de definitivare. Numai la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila prejudiciul cauzat statului în cauzele instrumentate a fost de 5,1 milioane lei. Procurorii au dispus deja aplicarea măsurilor asigurătorii pentru recuperarea a peste 662.000 lei.

S-au efectuat, de asemenea, cercetări în 164 de dosare de contrabandă. Procurorii precizează că, în primul semestru al anului, prejudiciul total cauzat statului de inculpaţii trimişi în judecată la Brăila a fost de 2.282.804 lei. Aproape jumătate din sumă o reprezintă paguba pricinuită de cei care au comis infracţiuni contra patrimoniului.

Nu în ultimul rând, în primele şase luni ale anului, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila şi de la cele trei unităţi subordonate au participat la şedinţele de judecată în 5.765 de dosare penale şi au formulat concluzii de condamnare în 3.306 cauze penale, faţă de 2.164 în semestrul I 2016. Totodată, procurorii au declarat 70 de apeluri şi contestaţii.

În primul semestru al anului, cei 19 procurori brăileni au avut de soluţionat, în afară de dosare, şi 1.551 de plângeri, cereri şi memorii depuse de justiţiabili. Ei au soluţionat 1.241 dintre acestea, cea mai mare parte a sesizărilor, 1.024, fiind admise.     

Pentru obţinerea unor rezultate mai bune în sem. II, conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a propus luarea unor măsuri, dintre care amintim: generalizarea practicii de lucru în echipă a procurorilor, poliţiştilor de la Judiciar şi specialiştilor din diverse domenii de activitate şi îndrumarea zilnică/periodică a procurorilor, pentru stabilirea modalităţilor de supraveghere efectivă a cauzelor aflate în curs de soluţionare. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro